Într-o zi, când a venit de la şcoală, fiul meu cel mic mi-a zis că un coleg de-al lui are la pacheţel, mai tot timpul, şniţel. Normal că mi s-a strâns inima de durere. Trebuia să fac ceva! Aşa că m-am dus cu tupeu, a doua zi, la şcoală şi am întrebat-o pe mama copilului cu şniţel cum să fac să obţin şi eu carne.
Femeia, care venea zilnic să-şi ia copilul de la şcoală, pentru că locuiau mai departe, m-a privit puţin intrigată, dar apoi a pufnit în râs. Mi-a spus că nici ea nu are de unde procura carne aşa uşor, dar a învăţat de la o femeie, care povestea la coadă la lapte, cum se fac şniţele şi tot felul de alte preparate din parizer.
S-a străduit să-şi amintească toate reţetele spuse de femeie şi apoi le-a notat. Ea considera că erau foarte bune şi ne puteau scoate din multe încurcături. Hm! Mă cam dezumflasem. Ştiam şi eu că dacă dădeai o felie de parizer, mai grosuţă, prin ou şi făină cu pesmet, obţineai un şniţel rumenior. Mi se părea că mă ia peste picior. În ultimul timp auzisem tot felul de minuni, dar tot am rugat-o să-mi spună ce şi cum. M-a invitat pe la ea, a doua zi, ca să mai discutăm.
Toată noaptea şi ziua până seara când ne-am întâlnit la şcoală, m-am gândit numai la reţete grozave cu parizer, ba chiar şi la faptul că cine ştie ce aiureli avea să-mi spună şi o să mă pună să-mi pierd timpul. Cu inima îndoită, m-am dus la ea acasă.
Am stat de vorbă în bucătărie şi într-o oră am aflat mai multe tehnici de a face preparate delicioase din parizer. Spre exemplu, mi-a zis că, dacă toci parizerul şi-l amesteci cu brânză sărată şi ceapă tocată fin, obţii o pastă numai bună de umplut roşii, ardei gras, castraveţi verzi, sau chiar de pus pe felii de pâine. Sau poţi să faci un aluat din cartofi, făină, ou, drojdie de bere, puţină apă sau lapte, dacă ai, şi un praf de sare. Frămânţi, laşi la crescut 30 minute, a