O universitate care nu pastreaza legaturile cu piata tinta va fi incapabila sa valorifice oportunitatile si sa evite amenintarile, deci atit numarul, specializarile, programa, cit si calitatea invatamintului superior ar trebui reglate de piata. Invatamintul romanesc are multe pacate. Printre altele, el sufera de reformita cronica, fiecare ministru, rector, director etc. venind cu propriile idei de reforma, de cele mai multe ori opuse fata de ale predecesorului, astfel incit, sisific, o luam mereu de la capat, potrivit "adamismului romanesc", sintagma care-si gaseste aici unul dintre cele mai bune terenuri de aplicare. Ceea ce s-a reusit este o zapaceala generala, ce dauneaza grav actului educational, ale carui beneficiare ar trebui sa fie noile generatii. In primul rind, invatamintul romanesc este subfinantat si, implicit, demotivant, atit pentru dascali, cit si pentru discipoli. Dascalii nu se mai pregatesc continuu, sau, cei mai buni, parasesc sistemul si cei mai multi au uitat, daca au stiut vreodata, ca a fi profesor e, in primul rind, o vocatie, ce presupune iubire, rabdare, intelepciune, capacitate de empatizare si multe alte calitati. Scoala si-a pierdut reperele morale, care ar trebui sa guverneze, prin excelenta, mediul didactic. Elevii nu mai gasesc modele in profesorii lor, ceea ce-i determina sa le caute in alte parti, nu mai spun pe unde... Apoi, invatamintul nostru are un caracter prea teoretic, prea putin aplicativ. Se merge in continuare, preponderent, pe asimilare de cunostinte si nu pe deprinderea metodelor de cunoastere, pe realizarea de conexiuni si formarea de personalitati. La sfirsitul gimnaziului sau al liceului, elevii care nu continua cu o facultate nu-si pot gasi un loc de munca, pentru ca nu au o meserie, liceele de arte si meserii sau scolile profesionale aproape disparind. De asemenea, la sfirsitul unei facultati, studentii nostri iau un