Poliţia Mehedinţi a declanşat o anchetă, marţi, după ce Episcopia Severinului a depus o plângere împotriva unei firme pe care o acuză că, sub coordonarea unui arheolog de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, face săpături neautorizate sub altarul Mănăstirii "Sfinţii Voievozi" din Baia de Aramă.
O echipă de poliţişti specialişti în patrimoniu, de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi, a început o anchetă după ce reprezentanţii Episcopiei Severinului şi Strehaiei au depus, luni, o plângere împotriva unei firme din Baia de Aramă pe care o acuză că face săpături ilegale sub altarul Mănăstirii "Sfinţii Voievozi", deşi deţine autorizaţie pentru cercetări arheologice în jurul mănăstirii.
"Poliţia Baia de Aramă va începe o anchetă în acest sens şi vom lua măsurile legale care se impun cu privire la cele constatate cu ocazia lucrărilor care au loc la Mănăstirea Sfinţii Voievozi", a declarat, marţi, inspectorul Octavian Tivig de la Poliţia Baia de Aramă.
Săpăturile la Mănăstirea "Sfinţii Voievozi" din Baia de Aramă au început luni, fiind coordonate de către arheologul Gheorghe Petrov de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca.
"Este un diagnostic arheologic prin care se vor constata anumite lucruri la faţa locului. Nu pot să vă dau răspunsuri concrete pentru că nici eu nu le cunosc. De asta mă aflu aici. Este un diagnostic arheologic avizat de Ministerul Culturii, aşa cum se întâmplă la multe obiective în ţara asta", a afirmat arheologul Gheorghe Petrov.
Pe de altă parte, preotul Mihai Zorilă, consilier economic la Episcopia Severinului şi Strehaiei, cel care a depus plângerea la Poliţie, a declarat că reprezentanţii Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj au subcontractat o firmă din Baia de Aramă care face săpături cu un utilaj de mare tonaj, aceasta fiind surprinsă în anii trecuţi că ar fi făcut săpătu