Poliţiştii britanici, care intenţionează să adopte măsuri de securitate foarte stricte pentru un Congres al Partidului Laburist programat luna viitoare la Brighton, au fost acuzaţi că folosesc practici de tip Gestapo, relatează Daily Express, în ediţia electronică.
Poliţiştii intenţionează să interogheze mii de persoane din staţiunea martitimă Brighton, pentru a verifica dacă sunt sau nu terorişti.
Plutoane de ofiţeri ar urma să realizeze interviuri la locuinţele oamenilor pentru a elimina orice posibile ameninţări teroriste care ar putea afecta Congresul laburist de luna viitoare.
Propietarii imobilelor şi lucrătorii va trebui să prezinte paşapoarte, certificate de naştere, permise de conducere, cărţi de muncă şi să furnizeze chiar numele unor persoane care ar putea da referinţe despre ei. În acelaşi timp, ei vor fi întrebaţi despre orientarea religioasă pentru a se vedea dacă au legături cu fanaticii musulmani.
Criticii au afirmat că tacticile "Gestapo" sunt un alt indiciu că Marea Britanie este pe cale să devină un stat autocratic. Guy Herbert, un reprezentant al grupului militant NO2ID, a afirmat că "a-i căuta din uşă în uşă pe cei care nu au actele în ordine este un lucru pe care în secolul al XX-lea nu l-au făcut decât cele mai rele dictaturi".