Interzicerea vânzării mititeilor, începând cu data de 1 iunie ar putea avea consecinţe mai grave decât criza asupra poporului român. Lipsit de felul lui de mâncare preferat, este foarte probabil ca acesta să intre în depresie şi să dezvolte, din cauza frustrării, sentimente anti UE. Cu moralul la pământ, week-end-uri serbede şi portofele goale, va munci mai prost şi va înjura mai mult, sfârâind în suc propriu, până va lua foc. De aceea, onorata Comisie Europeană, atât de grijulie cu sănătatea cetăţenilor Uniunii, poate se va mai gândi şi nu va decreta prohibiţia, aprobând, în schimb, solicitarea înaintată de Guvernul României în al doisprezecelea ceas, de a include micul în categoria reţetelor tradiţionale româneşti, lăsându-ni-l, astfel, în farfurie. În fond, până şi McDonald i-a recunoscut însemnătatea, băgându-l alături de burger, în meniul românesc de 1 Mai.
Multe s-ar putea spune în favoarea mititeilor, dar, limitându-ne pledoaria, am selectat următoarele:
Se mănâncă în România de peste 130 de ani. Unii susţin că au origini turceşti, alţii că ar fi apărut la cârnăţăria „La Iordachi”, din Bucureşti, când patronul – rămas fără intestine de oaie – ar fi vândut amestecul de carne fript direct pe grătar. Istoricul Călin Felezeu leagă denumirea de „mititei” de Războiul de Independenţă, mai exact de obuzele lunguieţe, botezate astfel, cu care artileria românească i-a bombardat pe turci, la Vidin, deputatul Radu Boerescu transferând, după victorie, denumirea, găluştelor cu carne, la o masă cu amicii, la Capşa.
Au intrat în cultura populară, fiind simbolul întâlnirilor cu prietenii la sfârşit de săptămână, al ieşirilor la iarbă verde, al zilei de 1 Mai, al serbărilor câmpeneşti şi, nu în ultimul rând, al chermeselor electorale.
Sunt o mâncare ieftină, comparativ cu altele, gustoasă şi la îndemână. Un kilogram de carne de mici costă în jur de
