Vasile Avram, şeful arbitrajului românesc, i-a cooptat în echipă pe Mircea Salomir şi Constantin Gheorghe Sursa: Mediafax
Vasile Avram nu mai e de azi singurul membru în Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) aşa cum s-a întâmplat în ultimele trei săptămâni, după demisia lui Aron Huzu, al cărui staff s-a solidarizat cu sibianul.
Astăzi, Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat organigrama propusă de Vasile Avram. Conform acesteia, CCA va fi formată din 11 membri.
Revine Nicolae Grigorescu
La vârful ierarhiei, Ioan Igna a primit funcţia de prim-vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, iar Mircea Salomir şi Constantin Gheorghe au fost numiţi vicepreşedinţi. Membrii CCA vor fi Nicolae Grigorescu, Cornel Sorescu, Costin Toma, Vasile Curt, Stan Prodan, Cornel Fecioru şi Nicolae Mavrodin.
Biroul Executiv al Comisiei va fi format din preşedintele Vasile Avram, Ioan Igna, Constantin Gheorghe, Cornel Sorescu şi Stan Prodan.