Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cârţu, noul antrenor al CFR Cluj

Publicat in Romania Libera, miercuri 15 septembrie 2010 ·

Inevitabilul s-a produs la CFR Cluj, iar antrenorul Andrea Mandorlini nu a mai apucat Liga Campionilor. În locul său a fost instalat Sorin Cârţu, primul tehnician român din ultimii doi ani de pe banca feroviarilor, care a avut doar două zile la dispoziţie să pregătească debutul în Liga Campionilor, cu FC Basel. „Nu pot aduce prea multe lucruri noi în două zile. Jucătorii sunt profesionişti, trebuie să se adapteze repede şi să fie montaţi la ceea ce au de făcut. Mă bazez pe inspiraţie", a recunoscut tehnicianul în vârstă de 54 de ani. Oficialii CFR şi-au asumat, totuşi riscul de a schimba antrenorul în pragul debutului în Liga Campionilor, dar speră ca acest lucru să nu-i afecteze pe jucători, ba dimpotrivă.

„Basel este o echipă foarte bună, va fi un meci greu cu ei pentru că nu suntem favoriţi. Avem avantajul terenului propriu şi sperăm că echipa va juca mult mai bine o dată cu venirea lui Cârţu. Este un antrenor experimentat, cu multe meciuri la activ şi sunt convins că este capabil să ne aducă chiar şi titlul", a spus preşedintele Iuliu Mureşan. Oficialul din Gruia a recunoscut că s-a gândit la schimbarea lui Mandorlini încă de acum trei săptămâni, dar eşecul cu Rapid a fost decisiv în acest sens. „Din păcate, se repetă la indigo situaţia de acum două sezoane. Nu am vrut să se întâmple aşa, dar nu putem suporta locul din clasament pe care se află echipa. Eu mi-am făcut o listă cu antrenori români şi străini încă de acum două, trei săptămâni, dar doar după meciul cu Rapid am luat în calcul schimbarea lui Mandorlini. Îi mulţumim pentru ce a făcut la echipa noastră, dar interesul clubului e mai presus decât interesul unor oameni din club. Se aştepta să fie demis", a men­ţionat oficialul ardelenilor. Meciul CFR Cluj-FC Basel va avea loc miercuri, de la ora 21.45.

Inevitabilul s-a produs la CFR Cluj, iar antrenorul Andrea Mandorlini nu a mai apucat Liga C

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 23 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Armata israeliană a anunţat că a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis la 7 octombrie

News.ro acum 23 minute
Armata israeliană a anunţat, sâmbătă, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie, relatează Reuters. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 30 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°