Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe pârtie sau la piscină. Vezi cum au dat românii jos caloriile câştigate la masa de Crăciun

Publicat in Antena 3, luni 26 decembrie 2011 ·

A devenit o regulă nescrisă a minivacanţei de sărbători ca, în a doua zi a Crăciunului, aglomeraţia din pensiuni şi hoteluri să se mute pe pârtie. Iar anul acesta n-a făcut excepţie.

Dar drumul spre distracţie e pavat cu mulţi nervi. Până să se aglomereze pârtiile, drumurile au fost adevărate furnicare de maşini. Oamenii care încercau să ajungă dintr-o staţiune în alta au transformat şoselele în parcări.

Miile de oameni care au ales să-şi petreacă Sărbătorile în staţiunile de la munte s-au bucurat din plin de zăpadă. E drept, mai mult artificială, însă nimeni n-a părut să sesizeze diferenţa. În Poiana Braşov, pârtiile au fost pline încă de la primele ore ale dimineţii.

Sporturile de iarnă nu sunt chiar la îndemâna oricui. Chiar şi aşa, au existat destule alternative pentru cei care s-au hotărât să ardă caloriile. La Braşov, turiştii care n-au ajuns pe pârtie, au intrat la apă. La propriu. Piscinele acoperite au fost neîncăpătoare.

La Harghita Băi, nu s-a schiat, însă distracţia a fost cuvântul de ordine. Mai ales că staţiunea are ceea ce în scurt timp a devenit distracţia favorită a copiilor şi a adulţilor deopotrivă: snowtubing.

Cei care au ales Sibiul de Crăciun au avut o singură nemulţumire. Mâncarea a fost din belşug, pârtia, însă, n-a fost pe măsură.

Aproximativ 2000 de turişti au petrecut de Crăciun în statiunile montane.

A devenit o regulă nescrisă a minivacanţei de sărbători ca, în a doua zi a Crăciunului, aglomeraţia din pensiuni şi hoteluri să se mute pe pârtie. Iar anul acesta n-a făcut excepţie.

Dar drumul spre distracţie e pavat cu mulţi nervi. Până să se aglomereze pârtiile, drumurile au fost adevărate furnicare de maşini. Oamenii care încercau să ajungă dintr-o staţiune în alta au transformat şoselele în parcări.

Miile de oameni care au ales să-şi petr

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, la semnarea contractului noului Spital Judeţean Neamţ: Administraţia nu trebuie să aibă culoare politică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Liderul PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

FOTO Adrian Mutu, surpriză pentru fiul său » „Briliantul” s-a întâlnit cu Cristiano Ronaldo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Astăzi, , golgheterul all-time al naționalei României, la egalitate cu Gică Hagi, s-a întâlnit cu Cristiano Ronaldo, cvintuplu câștigător al Balonului de Aur și atacantul celor de la Al Nassr.

Rafila: Nu ducem lipsă de resurse umane calificate, ci de o repartiţie în ţară care nu este echilibrată. În Bucureşti, de exemplu, avem de două ori mai mulţi medici

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat că nu ducem lipsă de resurse umane calificate în domeniul Sănătăţii, ci este o problemă a reparţiei în ţară care nu este echilibrată. Acesta a spus că în Bucureşti, de exemplu, sunt de două ori şi jumăt

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Reţea de traficanţi de droguri, anihilată în Moldova. Canabisul era vândut copiilor

Mediafax acum 3 ore
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea a patru inculpaţi (unul aflat sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză), cercetaţi pentru săvârşirea

VIDEO Tren răsturnat de tornadă în nordul Italiei

HotNews acum o ora
O tornadă produsă în Italia, joi noapte, a răsturnat un tren de marfă în apropiere de Mantova, pe fondul vremii extreme care a făcut ravagii în nordul ţării, au relatat vineri mass-media italiene, potrivit Agerpres. TornadăFoto: Jason Persoff Stormd

Zelenski semnează legea pentru recrutarea condamnaților în armată și mărește amenzile pentru cei care se sustrag de la serviciul militar

G4Media acum 2 ore
Volodimir Zelenski a promulgat două acte legislative care ar putea fi esențiale în ceea ce privește serviciul militar, relatează Sky News. În primul rând, președintele ucrainean a semnat în această după-amiază o lege care permite anumitor categorii

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°