Dacă pe primele patru luni la nivelul întregii ţări s-a constatat o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) cu 6,9%, la Braşov această valoare este mult depăşită. Directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov, Ion Popescu, ne-a declarat că la Braşov a fost depăşită cu mult valoarea de la nivelul întregii ţări, pe fiecare componentă fiind înregistrate creşteri ale rezultatelor. Astfel, producţia industrială, care reprezintă 30% din activitatea economică a judeţului, a înregistrat în primele patru luni ale acestui an o creştere cu 8,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, comerţul, care reprezintă jumătate din activitatea economică a judeţului, a avut o creştere cu 10% în perioada ianuarie – aprilie 2006 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce la construcţii şi servicii, care adună 20% din activitatea economică, s-au înregistrat creşteri cu 20% şi, respectiv, 10%.
După revoluţie, Braşovul a devenit un imens centru comercial, în prezent 50% din activitatea economică a judeţului desfăşurându-se în acest domeniu. În acelaşi timp, industria mai reprezintă doar 30% din „ce era odată”.
Productivitatea muncii – 60% faţă de 1990
După 1990, productivitatea muncii a scăzut continuu. Cel mai mic nivel, de 48,1% faţă de valoarea înregistrată în 1990, s-a înregistrat în 1999. Investiţiile şi manageriatul oportun au făcut ca această valoare să crească apoi, ajungând anul trecut la nivelul a 60,2% din valoarea înregistrată imediat după revoluţie, luată ca etalon.
În ceea ce priveşte numărul salariaţilor din industrie, continua restructurare a industriei braşovene a făcut ca anul trecut în acest domeniu să mai lucreze doar 39,7% din cei care erau angajaţi în 1990.
Totuşi, în acest an se înregistrează un nou salt, numărul de salariaţi crescând în primele patru luni ale acestui an cu 4% faţă de numă