Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care este noul drog "legal" preferat de tinerii români

Publicat in Romania Libera, joi 6 mai 2010 ·

După ce autorităţile au închis magazinele care comercializau plante etnobotanice, tinerii clujeni s-au reorientat spre alte "droguri legale" pe care le pot procura din farmacii. În topul listei se află granulele de soluţie vaginală, Tantum Rosa. Farmaciştii clujeni confirmă faptul că tot mai mulţi tineri au început să ceară Tantum Rosa şi spun că, în unele cazuri, refuză să le vândă praful dacă nu prezintă o reţetă.

"Produsul conţine benzidamină, care în combinaţie cu alcoolul are efect halucinogen. Prospectul nu conţine prea multe informaţii despre această substanţă sau efectele sale, pentru că, probabil, producătorii nu s-au gândit la această aplicabilitate. Cert este ca poate da dependenţă şi produce ulcer, deoarece este un iritant gastric", a explicat pentru citynews.ro Raluca Ianovici, farmacist.

Aceasta a confirmat ca mulţi tineri clujeni încearcă să cumpere Tantum Rosa, însă de cele mai multe ori îi refuză. "Lucrez des în tura de noapte şi deja îi recunosc pe cei care vor să cumpere granulele pentru alt scop. Dacă e cazul, noi avem posibilitatea de a cere o reţetă pentru medicamentul respectiv, chiar dacă în mod normal nu e nevoie de una", a mai afirmat farmacista, citată de Realitatea.net.

Tinerii care au încercat praful îşi spun părerile pe diferite bloguri sau forumuri care tratează acest subiect. Părerile sunt împărţite, iar "tripurile" (senzaţiile oferite de droguri, n.r.) sunt dintre cele mai ciudate. "Am luat şi eu aseară cu patru prieteni şi încă am efectul... Am stat două ore din noapte doar uitându-mă pe geam la nişte cai care alergau pe blocul de alături. E prea tare starea!", este unul dintre comentariile unui blog care vorbeste despre Tantum Rosa. "Acest medicament/drog pe lângă o greaţă infernală îţi provoacă o stare de inconfort, vezi de trei ori mai slab şi aproape nu auzi, iar creierul o ia razna, transmite stimuli falşi de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 8 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 6 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 11 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 14 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°