Odată cu rezultatele turului 2 al alegerilor locale ia sfârşit şi mitul PR – ului făcător de minuni. Blaga a avut la dispoziţie cea mai performantă echipă şi a dispus de cele mai mari sume aruncate in joc. La polul opus, Oprescu a avut o echipă improvizată şi fonduri aleatorii. N-a câştigat Blaga, ci Oprescu.
După victoria lui Băsescu, la mustaţă, în prezidenţialele din 2004, au curs tone de cerneală pe seama minunilor pe care le-ar fi făcut compania angajată să-i facă campanie. Brusc, Felix Tătaru & compania au săltat în slăvile admiraţiei şi ale box - office-ului. Calităţile native ale candidatului Băsescu au trecut în planul al doilea. Adică exact acelea care făcuseră din el câştigătorul rundei precedente de la Capitală, unde se înscrisese târziu şi cu şanse mici.
Povestea PR - ului a început, practic, în 1996, la alegerile pentru primăria Capitalei. A-tunci candidatul Ilie Năstase a beneficiat de o expunere mediatică puţin obişnuită. S-a ocupat de campania lui una dintre cele mai bune companii de publicitate ale momentului. N-a reuşit, însă, să facă din el altceva decât un produs frumos ambalat, dar fără suflu. Năstase a pierdut atunci pentru că publicul n-a văzut în el vâna de gospodar şi de om aşezat pe care părea s-o emane Ciorbea. Oamenii, cu toată simpatia faţă de sportivul de excepţie, n-au uitat că acesta reuşise să cam facă praf tot ceea ce câştigase. Şi nu l-au vrut. Că alegerea finală a fost păguboasă, e altă poveste.
Şi cu Oprescu e altă poveste. Nici o campanie de PR n-ar fi reuşit să facă din el altceva decât ceea ce este. Iar acest lucru i-a fost de folos. A apărut ca omul care nu are nimic de ascuns. Căruia nu i se pun flori în păr să pară simpatic. În plus, era şi victimizat de cei puternici: alungat din PSD, vânat şi reclamat de PLD… Cu tot scepticismul şi lipsa de precedente, independenţa lui a dat bine.
Poate că Blaga ar