Aurora Liiceanu isi extrage exemplele din viata, din intimplarile prin care a trecut (si a avut destule, bune si rele), din relatiile cu oamenii pe care i-a intilnit. Din orice isca o situatie observativa, pune un diagnostic, initiaza o discutie, psihologizeaza. Am aruncat intrebari si ancore in stinga si-n dreapta, toti teleastii de calitate o stiu pe Aurora Liiceanu ca psiholog de televiziune, psiholog public. Printre confrati are reputatie de originala, mai ales de descoperitoare a unor teme de cercetare nefrecventate sau de nisa. Caut pe internet si ramin interzis: e senior-editor la o revista de succes, e pe locul patru in Topul Femeilor de succes, in viziunea Capital, „spune la televizor povesti despre vietile altora, sub forma de «cazuri», ca o Seherezada a psihologiei aplicate", e o militanta, desi nu se considera feminista (cred si eu, e prea desteapta ca sa se alinieze acestui curent unificator), da sfaturi cuplurilor, consiliaza cu succes... Dar, mai ales, observa monstruos, spune transant ce crede, explica psihologia neavizatilor si sugereaza psihologilor cimpuri sociale ignorate (din pudoare, din lene, din comoditate?). Si scrie bine, altfel decit cei din breasla noastra atit de conformista. Ne stim de citeva decenii, e un interlocutor coplesitor, gindeste si comunica intr-o viteza ametitoare, amesteca temele (totdeauna intentionat), da impresia de causeur rafinat, dar daca analizezi mai tirziu secventele conversationale, gasesti mesaje ascunse, reflectii grave, opinii nemascate, o psihologie subtila, greu de descifrat cu competentele unui psiholog de laborator. Descinde din alta psihologie, clinica si culturala, cum la noi practica numai Vasile Pavelcu; sau din curentul psihosociologiei clinice de azi, grupuscul marginal, izolat cu bariere ferme de catre experimentalisti. Cind am scris rindurile de mai sus, constat, am ignorat respectul ei pentru psihol