Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de hectare de teren din Prahova afectate de secetă; contracte pentru irigaţii, doar pentru 12,5 ha

Publicat in Gandul, miercuri 25 iulie 2012 ·

Aproximativ 8.000 de hectare de teren cultivate cu porumb şi floarea-soarelui în judeţul Prahova au fost afectate de secetă, iar numărul acestora ar putea creşte dacă nu va ploua, în condiţiile în care proprietarii a doar 12,5 hectare de teren au încheiat contracte pentru irigaţii cu ANIF.

Aproximativ 8.000 din totalul de 80.000 de hectare de teren cultivate cu porumb şi floarea-soarelui în judeţul Prahova au fost afectate de secetă, a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Direcţiei Agricole Prahova, Marian Marcu.

Acesta a precizat că, în acest moment, culturile nu sunt calamitate, în sensul că nu au fost complet distruse, însă plantele "suferă" din cauza lipsei de apă, iar producţiile vor fi "semnificativ diminuate".

"Deficitul de apă în sol este de aproximativ o mie de metri cubi la hectar, ceea ce înseamnă că apa este prea puţin accesibilă plantelor", a afirmat Marian Marcu.

Reprezentantul Direcţiei Agricole Prahova a precizat că suprafaţa de 8.000 de hectare de teren cu culturi afectate "poate creşte de la zi la zi din cauza secetei şi a temperaturilor ridicate pe o perioadă prelungită".

Cele mai afectate zone din Prahova sunt cele din sudul, estul şi sud-estul judeţului.

În ceea ce priveşte suprafeţele de teren agricol irigate, datele furnizate de reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) - filiala Prahova arată că, la nivelul judeţului, ANIF are contracte pentru irigarea a 12,5 hectare de teren, deşi în Prahova există peste 20.000 de hectare de teren care ar putea fi irigate fiindcă sunt deja amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare pentru irigaţii.

Astfel, potrivit Nicoletei Ioniţă, şef exploatare patrimoniu în cadrul ANIF Prahova, la nivelul întregului judeţ 20.921 hectare de teren sunt amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare pentru irigaţii, iar din aceast

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°