Cei care ii dispretuiesc sau urasc pe oamenii condeiului pentru zgarietura caricaturala pe care le-o aplica uneori pe chelie au supravietuit incercarii din ""89. Plosnitele politice n-au murit. Sunt aici, vatafi ai bunului plac, mai presus de lege si bun simt, deasupra noastra. Ne conduc ca si ieri, ca si alaltaieri. Gazetaria mea se intinde, aproape simetric, inainte si dupa ""89. Am trait in timp de toate, atarnat de capatul pixului, si triumfuri, si umilinte, si dezgust. Nu ma pot lauda cu imacularile junilor de azi care, dincolo de actul benevol de a-l proslavi, sa zicem, pe Gigi Becali, n-au fost atinsi la glezne de nici o imixtiune. Cartilagiile scrisului lor sunt intacte, n-au facut intinderi musculare in arena ideologiei si, in genere, virginitatea lor sufleteasca si intelectuala se prezinta fara cusur.
Am fost convocati, odata, mai multi ziaristi si scriitori din diverse generatii, la CC pentru a "fragezi" niste texte care urmau sa fie citite de oamenii muncii in fata tovarasului. Inghesuiti toti intr-o odaie, faceam o corvoada de scribi, ridicola. In acea incapere se gaseau si cativa scriitori cu grafica numelui faimoasa, oameni literar s merituosi, cu carti multe si valoroase. La un moment dat, cineva a deschis usa, facand loc unui tovaras. Plecaciunea cu care a fost introdus indica o functie inalta. Aici, a zis slugarnic cel care il insotea, sunt - a coborat putin vocea - "baietii cu pixul". Marele grangur ne-a privit o clipa fara sa ne vada (pe chip i se citea un dezgust suveran) si a iesit fara buna ziua. Asa cum intrase. Acel "baietii cu pixul" mi-a ramas insurubat in creier. Cand in ""89, in fosta Casa a Scanteii, pustie, din care fugisera si portarii, am editat primul ziar "Tineretul liber" si am scris "Jos Ceausescu" si "Jos comunismul", am avut in minte si razbunarea acelei umilinte. Am trait-o eu, copiii mei vor fi scutiti de asa ceva.
