La doar câteva zile după ce premierul Liviu Dragnea a dat un ultimatum PNL, cerând tranşarea situaţiei din USL, tensiunea creşte din nou în Uniunea Social Liberală. Ministrul liberal al Internelor, Radu Stroe, se opune proiectului descentralizării pus pe hârtie de Liviu Dragnea şi transmis liderilor locali din teritoriu spre consultare. Potrivit unui comunicat al MAI, documentul nu a fost transmis la Ministerul de Interne care are rezerve faţă de trecerea poliţiei locale în subordinea primăriilor şi care "nu poate susţine o astfel de viziune asupra descentralizării, neasumată de altfel nici de către Guvernul României".
Gândul a prezentat, în exclusivitate, proiectul de ordonanţă pregătit de Liviu Dragnea pentru descentralizare.
Cu toate acestea, Liviu Dragnea, chiar dacă deranjat că proiectul său legislativ a apărut în gândul, şi-a asumat astăzi documentul, susţinând că este de acord cu toate prevederile care au fost prezentate de gândul.
Ce spune MAI
Ministerului Internelor nu susţine proiectul descentralizării transmis de către vicepremierul Liviu Dragnea spre consultare în teritoriu.Potrivit unui comunicat de presă, acesta nici nu ar fi fost transmis MAI care ar fi trebuit să fie co-iniţiator.
"Proiectul de ordonanţă de urgenţă la care se face referire nu a fost transmis Ministerului Afacerilor Interne, cu atât mai mult cu cât, în situaţia unei asemenea iniţiative legislative, MAI ar trebui să fie co-iniţiator. MAI apreciază că ideea descentralizării se poate materializa numai în urma unor consultări cu toate ministerele, instituţiile publice, organismele abilitate şi partenerii sociali, respectiv organizaţiile profesionale sau sindicale. Referitor la această temă, în ceea ce priveşte descentralizarea unor componente ale Poliţiei Române, conducerea MAI consideră că orice iniţiativă de acest tip trebuie să aibă în vedere toate ef