Un dirijor de talie internaţională conduce orchestra Filarmonicii din Braşov, în cadrul unui spectacol organizat joi, la Casa Armatei. Amaury du Closel a mai dirijat numeroase concerte la pupitrul unor cunoscute orchestre din Franţa, precum Colonne, Sinfonietta de Picardie sau Filarmonica Lorenă. Acesta şi-a construit o carieră internaţională prin colaborări cu orchestre ca Simfonia din Varşovia, ansamblul Kontraste din Germania, Camerata din Grecia şi alte formaţii din Polonia, Cehia, Slovacia, Grecia, Italia, Germania şi Austria. Acesta nu se află pentru prima dată în România, fiind adesea invitat la pupitrul orchestrelor din Iaşi, Cluj, Bacău, Craiova, Târgu-Mureş şi Bucureşti.
Solistul principal al concertului este violoncelistul Anton Niculescu, care va interpreta Concertul nr.1 pentru violoncel şi orchestră, de Dimitri Kabalevski. Concertul va începe la ora 19.00, iar preţul unui bilet este de 10 lei. Elevii şi studenţii beneficiază de reducere de 50%, iar la repetiţia generală de joi, pensionarii au acces gratuit. Un dirijor de talie internaţională conduce orchestra Filarmonicii din Braşov, în cadrul unui spectacol organizat joi, la Casa Armatei. Amaury du Closel a mai dirijat numeroase concerte la pupitrul unor cunoscute orchestre din Franţa, precum Colonne, Sinfonietta de Picardie sau Filarmonica Lorenă. Acesta şi-a construit o carieră internaţională prin colaborări cu orchestre ca Simfonia din Varşovia, ansamblul Kontraste din Germania, Camerata din Grecia şi alte formaţii din Polonia, Cehia, Slovacia, Grecia, Italia, Germania şi Austria. Acesta nu se află pentru prima dată în România, fiind adesea invitat la pupitrul orchestrelor din Iaşi, Cluj, Bacău, Craiova, Târgu-Mureş şi Bucureşti.
Solistul principal al concertului este violoncelistul Anton Niculescu, care va interpreta Concertul nr.1 pentru violoncel şi orchestră, de Dimitri Kabalevski.