Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Ioana Ghiocel - Dansează pe ritmuri japoneze

Publicat in Adevarul, marți 17 august 2010 ·

La vârsta de numai şapte ani, Ioana Ghiocel este îndrăgostită de salsa şi de dansurile japoneze. Fetiţa ia cursuri de dans de doi ani şi vrea să devină o balerină de succes.

Ioana face parte din trupa de copii Salsa Kids din luna decembrie 2009, când a fost cooptată în echipă de către instructoarea ei, Elena Ruşa.

Trupa este alcătuită din 11 fete şi un băiat, cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani, formată în urma unei selecţii riguroase, care este implicată în numeroase spectacole din oraş. Reprezentaţiile copiilor sunt mixte şi sunt o combinaţie între toate dansurile latino tradiţionale, dar şi cu inserţii de balet şi dans de societate.

Ultimul show la care au participat copilaşii a fost în cadrul Mamaia Salsa Festival de săptămâna trecută. Pentru spectacolul de introducere micuţii s-au pregătit timp de trei săptămâni. „Am mers la cursuri de patru ori pe săptămână“, spune ea zâmbind.

Se informează mereu

Deşi are doar şapte ani, Ioana se informează în mod constant despre pasiunile sale. Ştie că salsa este unul dintre dansurile latine cu cea mai mare răspândire în lume, că se dansează în opt timpi, că se dansează de obicei în cuplu, băiatul fiind cel care conduce şi dirijează mişcările fetelor. „Nu te uiţi la picioare, ci în ochii partenerului şi simţi muzica. Este foarte simplu“, explică fetiţa. De anul trecut, Ioana învaţă, în afară de salsa, merengue, bachata, cumbia, rueda de casino, dansuri de grup, reggaeton, street cha-cha.

Dansul îi ocupă tot timpul

„Dansul îi relaxează pe oameni şi îi face să se simtă mai bine“, vrea micuţa să convingă. Ea spune că deşi salsa rămâne dragostea ei, îi plac foarte mult şi dansurile japoneze. Dintre dansurile tradiţionale japoneze îi plac „Servitoarea unei case de samurai“, „Dansul celebrărilor“, care este dansat în special la nunţi. Datorită instructoarei ei, Ioana a obţinut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°