Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AUDIENŢĂ: „Adevărul de Seară“, citit zilnic de 20.000 de sătmăreni

Publicat in Adevarul, joi 24 martie 2011 ·

Cotidianul „Adevărul de Seară“, ediţia de Satu Mare, este citit de un număr de 20.000 de persoane din municipiul Satu Mare, potrivit celor mai recente cifre ale Studiului Naţional de Audienţă, realizat în perioada ianuarie 2010 - ianuarie 2011.

Ediţia de Satu Mare a ziarului „Adevărul de Seară“ a fost lansată în data de 11 aprilie 2009. La această dată, ziarul este tipărit în 13.000 de exemplare, în fiecare zi, de luni până vineri inclusiv.

În total, cotidianul „Adevărul de Seară“, prin cele 39 de ediţii locale ale sale, este citit de 1.040.000 de persoane la fiecare apariţie, poziţionându-se astfel ca al doilea cel mai citit ziar din România, după cotidianul „Click!“, editat tot de Adevărul Holding, care însumează 1,1 milioane de cititori pe apariţie.

Ce spun sătmărenii despre ziarul nostru?

„Citesc zilnic ziarul, în special Adevărul de seară. Îmi place că sunt cele mai proaspete ştiri, ce nu se găsesc în celelalte ziare” Leontin Sfâra, 61 de ani, pensionar

„Îmi plac ştirile de actualitate, atât locale, cât şi naţionale şi internaţionale. Mi se par interesante şi vin înaintea celorlalte publicaţii” Lorincz Eva, 29 de ani, vânzătoare

„Îl aştept în fiecare dupămasă alături de alţi zeci de vecini. Avem câte doi oameni care aduc în fiecare zi şi distribuie în cartier. Îmi plac ştirile şi rebusurile. Este interesant şi interactiv, numai bun pentru o după-masă plăcută” Maria Fotea, 76 de ani, pensionară „Citesc orid e câte ori apuc, deoarece trece foarte repede. Când prind, primele ştiri citite sunt cele din Satu Mare. Îmi plac pentru că sunt de actualitate” Iosif Drimuş, 48 de ani, lăcătuş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 26 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 26 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum o ora
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cuplu de români arestat după ce și-au maltratat și violat menajera, în Italia

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cuplu de români a fost arestat în Italia după ce au maltrat-o și violat-o pe badanta lor moldoveancă, agresiunile sexuale fiind filmate cu telefonul de soție. Doi români, soț și soție, în vârstă de 41 ani, respectiv 37 de ani, a fost arestat în C

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°