Cei patru medici de la Spitalul din Petroşani acuzaţi de malpraxis în cazul unui copil operat la mâna sănătoasă, în mai 2012, şi în cazul bebeluşului născut cu malformaţii, deşi mama fusese asigurată că totul decurge normal, continuă să profeseze, anchetele nefiind încă finalizate.
Doi medici de la Spitalul de Urgenţă din Petroşani au fost acuzaţi de malpraxis anul trecut, după ce un copil de patru ani a fost operat la mâna stângă, deşi afecţiunea - o ruptură de ligament la degetul mare - era la mâna dreaptă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În plus, părinţii copilului susţineau că, în timpul operaţiei, medicul Sorin Brătilă, specializat în chirurgie plastică, a intervenit chirurgical şi pentru un început de fimoză, fără să le ceară acceptul sau să îi consulte pe părinţi.
Ca urmare, Colegiul Medicilor Hunedoara a declanşat o anchetă, iar medicul chirurg Sorin Brătilă şi ortopedul Daniel Colan au fost sancţionaţi cu avertisment.
"În cazul copilului operat greşit a fost aplicată sancţiunea avertismentului. Ambii medici au primit avertisment. Atât părinţii, cât şi unul dintre medici au contestat sancţiunea, iar cazul se află acum pe rolul Comisiei Superioare de Disciplină de la Colegiul Naţional al Medicilor", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, Mircea Artean, preşedintele Colegiului Medicilor Hunedoara.
Chirurgul Sorin Brătilă a primit avertisment pentru că l-a operat pe copil la cealaltă mână şi pentru fimoză, iar ortopedul Daniel Colan a primit tot avertisment pentru că nu a specificat în biletul de trimitere despre care mână era vorba.
Cei doi medici nu au primit nicio sancţiune administrativă de la conducerea spitalului şi continuă să lucreze la unitatea medicală, pe aceleaşi posturi.
La vremea respectivă, părinţii copilului au depus plângere şi la Poliţia Petroşani. Astfel, poliţiştii petroşăneni au făcut