Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un deputat bulgar arestat pentru corupţie în ajunul raportului Bruxellesului

Publicat in Adevarul, miercuri 18 iulie 2012 ·

Un deputat bulgar a fost arestat marţi seară pentru că a primit mită de 50.000 de leva, în ajunul publicării unui raport al Bruxellesului asupra progreselor Bulgariei împotriva corupţiei şi criminalităţii, informează AFP.

Deputatul Dimităr Avramov, 34 de ani, de la partidul de centru-dreaptă la putere GERB, "a fost arestat pentru trafic de influenţă solicitând şi primind o donaţie de 50.000 de leva pentru a influenţa un funcţionar de la o direcţie regională de agricultură. Este vorba despre exploatarea terenurilor agricole pentru care sunt datorate subvenţii europene", a declarat purtătorul de cuvânt al parchetului general, Steliana Kojuharova.

Procurorul general Boris Velcev va cere miercuri parlamentului ridicarea imunităţii acestui deputat, membru al Comisiei parlamentare pentru agricultură, a adăugat purtătorul de cuvânt, notează Agerpres.

Ea a negat orice legatură între arestarea deputatului şi publicarea miercuri la Bruxelles a unui raport al Comisiei Europene ce evaluează efectul Mecanismului de cooperare şi verificare instituit pentru Bulgaria şi România la aderarea lor la UE în 2007.

Potrivit presei bulgare, Comisia va critica sever ineficienţa justiţiei împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate.

Bruxellesul reproşează regulat Bulgariei absenţa de verdicte de corupţie în etajele superioare ale puterii, aminteşte AFP.

Printre altele, patru bărbaţi, dintre care doi poliţişti, au fost arestaţi marţi seară în legătură cu o altă mită de 50.000 de leva (echivalentul a 25.000 de euro), a anunţat pentru agenţia Focus şeful serviciului de luptă contra criminalităţii organizate Stanimir Florov.

Refuzând să precizeze motivul pentru care ei au primit această mită, comisarul Florov a spus că cei doi agenţi de poliţie arestaţi aparţin serviciului său, că al treilea bărbat arestat este un fost poliţist, iar al patrulea era în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 21 minute
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 2 ore
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 5 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum o ora
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum o ora
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°