"Şi, deodată, în plin supermarket vienez, unde se găsesc de toate, dar chiar de toate (afară de parale), în plină societate de consum, în plin triumf al abundenţei, funcţionarul Pasăre, de la Ambasada română, zice, cu umorul românului, puţin amar, dar accentuat optimist, zice ca la noi, în Piaţa Amzei, dacă ar fi vorbit cu un prieten şi ar fi văzut, peste umărul lui, evenimentul zilei, zice privind scumpele, dar plinele vitrine ale frigoriferului de măcelărie:
– Băgară carne, hai să mergem să luăm şi noi."
Peste timp ● Jurnalul unui drum în Austria cu băiatul meu
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii.
Am început, deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gînduri8 ianuarie 1979
(n.r. – continuare)
Şi, deodată, în plin supermarket vienez, unde se găsesc de toate, dar chiar de toate (afară de parale), în plină societate de consum, în plin triumf al abundenţei, funcţionarul Pasăre, de la Ambasada română, zice, cu umorul românului, puţin amar, dar accentuat optimist, zice ca la noi, în Piaţa Amzei, dacă ar fi vorbit cu un prieten şi ar fi văzut, peste umărul lui, evenimentul zilei, zice privind scumpele, dar plinele vitrine ale frigoriferului de măcelărie:
– Băgară carne, hai să mergem să luăm şi noi.
Acest "băgară carne" e uriaş. Omul stă încruntat, aproape bosumflat, cînd mă vede că rîd şi repetă, repetă sporindu-şi nuanţele:
– Băgară carne, n-auzirăţi? Hai să ne luăm şi noi.
Apoi mă potolesc din rîs şi am, iar, plecînd printr-un racord obligat, viziunea saloanelor cu picturi flamande ale Muzeului din Viena.
E destul, oare, un frigider de măcelărie pentru un proiect de fericire umană? Destul nu e, ştiu, dar necesar este.
Băgară carne…
*