Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şansa la viaţă nouă, pe ruta Cairo-Zalău

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 mai 2009 ·

Copii din România suferinzi de o malformaţie congenitală rară au fost operaţi de specialistul numărul 1 mondial în această boală. Doi medici - unul din Egipt şi unul din Zalău - au dat o nouă şansă la o viaţă normală unor copii cu vârste între1 şi 12 ani din Zalău,Iaşi, Suceava, Ploieşti,Bucureşti şi Braşov.  Zece copii din România, diagnosticaţi cu hipospadias - o malformatie a căilor urinare  - au fost operaţi ieri şi azi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău de prof. dr. Ahmed Hadidi, un specialist din Cairo care are o experienţă  de peste 2.500 de cazuri operate, cu o rată de succes de aproximativ 95 la suta a intervenţiei, şi, totodată, autorul singurei monografii despre hipospadias existente la nivel mondial.

Dr. Hadidi a fost asistat de dr. Toth Istvan, şeful Compartimentului de Chirurgie şi Ortopedie Infantilă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Cele zece operaţii au fost incluse într-un workshop, la care au participat peste 60 de chirurgi din România, Ungaria, Austria, Bulgaria, Egipt şi Ucraina. Aceştia au putut urmări intervenţiile chirurgicale de reconstrucţie a uretrei în direct, pe un ecran uriaş, instalat într-una din sălile spitalului.

CAZURI GRAVE

Cei zece copii operaţi de către dr. Hadidi sunt cazuri grave, toţi aflându-se la a doua, a treia sau chiar la a patra intervenţie chirurgicală de reconstrucţie a uretrei.  O operaţie durează între 45 de minute şi trei ore, totul depinzând de stadiul şi de natura bolii.Hipospadias înseamnă că deschiderea uretrei se află în partea de dedesubt sau chiar de mijloc a penisului, în loc de a fi situată în vârf, cum ar fi normal. Dacă este lăsată netratată, boala poate afecta funcţiile de urinare, dar şi pe cele sexuale, odată cu înaintarea în vârstă.

Potrivit statisticilor, hipospadiasul afectează aproximativ unul din 300 de nou-născuţi băieţi, incide

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 7 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 9 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 12 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°