Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manifestaţii pro şi contra puterii la Kiev. Peste 200.000 de oameni cer din nou demisia lui Ianukovici

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 15 decembrie 2013 ·

Opoziţia proeuropeană din Ucraina a lansat un apel la organizarea unei noi mari manifestaţii, astăzi, în Piaţa Independenţei din Kiev, împotriva preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici căruia îi reproşează că a întors spatele integrării europene a ţării în favoarea Rusiei. Sursa: Reuters

Dornică să contraatace, puterea organizează şi ea o adunare la câteva sute de metri distanţă de Piaţa Independenţei, după ce a mobilizat în ajun zeci de mii de persoane venite din diferite regiuni ale Ucrainei în grupuri organizate, dintre care unele au mărturisit că au fost plătite, potrivit agenţiei franceze de presă.

După modelul manifestanţilor proeuropeni care au instalat corturi şi pancarte în piaţa din Kiev denumită şi Maidan şi pe bulevardul principal Krestsatik, militanţii pro-Ianukovici şi-au marcat şi ei prezenţa în parcul Mariinski din faţa parlamentului.

“Toţi ucrainenii trebuie să meargă la Maidan", a declarat campionul mondial la box şi unul dintre liderii opoziţiei ucrainene, Vitali Klitciko, citat de Agerpres. “Am văzut tentative de a ne intimida care au eşuat", a spus el, făcând aluzie la dispersarea violentă a unei manifestaţii pe 30 noiembrie care nu a făcut decât să crească mobilizarea şi la tentativele nereuşite ale poliţiei de a curăţa piaţa în noaptea de luni spre marţi.

Circa 200.000 de manifestanţi proeuropeni s-au adunat duminică în Piaţa Independenţei din Kiev, unde protestează de o lună contra schimbării de poziţie a preşedintelui ucrainean în privinţa integrării europene a Ucrainei, în favoarea Rusiei, transmite AFP.

În jurul orelor 10:00 GMT, piaţa era plină de lume iar manifestanţii continuau să sosească pentru această nouă acţiune de masă organizată după cele din ultimele două duminici care au mobilizat sute de mii de oameni.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică cere Iranului măsuri concrete şi tangibile în ce privește programul său nuclear

Ziare.com acum 26 minute
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a cerut marţi, 7 mai, Iranului să aplice "măsuri foarte concrete şi tangibile" pentru a se putea "accelera" negocierile privind programul nuclear iranian, relatează AFP

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 54 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 56 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 44 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°