Cînd eram adolescent, tăiam Dealul Ţăcăliei din buza Cotrocenilor cam prin locul unde îşi află acum Mitică lăcaşul luxos al Ligii şi săream gardul stadionului Progresul care găzduia Arena de Tenis. Pe vremea aceea Ţiriac era un bărbat tînăr cu o rachetă într-o mînă şi o crosă în cealaltă, în funcţie de anotimp.

Întruchipa vigoare şi ambiţie, chiar dacă nu-l dădea afară talentul din casă. Semăna cu Dracula, dacă o fi existat sau, dacă nu vă place contele tenebros, cu Vlad Ţepeş, inspirînd un fel de teamă amestecată cu respect. Cu timpul a ajuns un om de afaceri de mare anvergură, de nestăvilit în ascensiunea din clasamentul avuţilor.

Ţiriac şi naiul lui Zamfir

Nu-l invidiez pe maestrul Ţiri pentru muntele de bani din vîrful căruia priveşte lumea. Îl compătimesc doar pentru rolul nefast de a organiza an de an orgii sîngeroase. Terminate cu o movilă de leşuri de mistreţi goniţi în bătaia unor arme descărcate cu sadism de la cîţiva metri în trupurile unor biete animale hăituite de gonaci famelici contra unui bacşiş.

Camarazii gazdei sînt o gaşcă de bătrînei decoloraţi, toţi afacerişti bogaţi veniţi din străinătate să ucidă, să ţeasă afaceri şi să benchetuiască pe acordurile naiului lui Zamfir, pe care îl credeam un artist sensibil, şi nu un lăutar cu buzunarul căscat. De unde reiese că neîndurarea rimează perfect cu voluptatea de a stivui averi incomensurabile.

Masacrul de la Balc

După două zile de dezmăţ ciocoiesc stropit cu sînge, oaspeţii s-au înapoiat pe aeroportul din Debrecen, unde aterizaseră neavînd încredere în securitatea unui aeroport din lumea a doua, precum cel din Oradea.

Masacrul de la Balc nu e un sport, e doar un amuzament cinic. Vînătoarea se justifică doar cînd eşti înfometat sau în pericol. Agerimea se poate proba paşnic într-o probă de tir botezată sugestiv “mistreţ alergător”, care nu-i decît o siluetă de c