Se spune că atunci cînd Dumnezeu a zidit lumea, a răsturnat sacul cu minuni în locul unde este acum România. Uimit şi puţin şocat de bunăvoinţa excesivă a Creatorului, un înger îl întrebă: „Ce faci, Preasfinţite, le dai prea multe!“. La care Dumnezeu i-ar fi răspuns: „Stai să vezi ce conducători le dau!“. Scena politică românească e plină de actori, unii chemaţi, alţii aleşi, mulţi nerevendicîndu-se de nicăieri. Un om politic, în înţelesul strict al cuvîntului, este acel individ care, prin conduită, ţinută şi prezenţă publică, reprezintă un model pentru societate. Mai mult, este cel care are viziune despre organizarea nevoilor colective. Politicianul, în sens peiorativ, este acel individ veros, hulpav şi rău. Cel din urmă nu trebuie descris în cîteva rînduri, în erzaţuri de revistă, oricum se lăfăie la ore de vîrf şi de maximă audienţă pe toate televiziunile. Mi-am propus să nu scriu despre o astfel de creatură, atît de cunoscută, ci despre omul politic – idealul de împlinire profesională, acel personaj care şi-a făcut un cult din munca lui şi care poate ajunge un bărbat de stat sau, de ce nu?, o femeie de stat. Margaret Thacher, poreclită Doamna de fier, mai este şi acum un model pentru tinerii aspiranţi din insulă. O zi din viaţa unui astfel de om este necunoscută marelui public. Dacă nu apare la televizor, nu înseamnă că nu există. Fără priceperea şi munca sa, societatea nu ar putea împinge înainte limita dezirabilului. Din orice punct de vedere, putem identifica o diferenţă netă între el, omul politic de condiţie şi cel pe care-l ştie toată lumea. Principalele sale calităţi sînt pragmatismul şi viziunea. Nu orice om politic poate ajunge om de stat. Dar, pentru a-şi proiecta o astfel de aspiraţie, el trebuie să-şi gîndească şi să-şi măsoare parcimonios paşii. Cine nu ar vrea să devină un Adenauer, un de Gaulle, un Robert Schumann? Mulţi tineri sînt atraşi