Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reportaj/Locuitor de pe strada Crişana:„Ne-am săturat de şanţuri, noroi şi praf.Poate peste vreo sută de ani vom vedea şi noi asfalt” (Galerie Foto)

Publicat in Adevarul, joi 22 septembrie 2011 ·

În Valea Oraşului nu s-a inventat asfaltul. Piatră cubică deteriorată, gropi, denivelări şi un strat gros de praf. Aşa poate descrisă în câteva cuvinte strada Crişana. Locatarii acesteia s-au săturat să trăiască „pe un drum de ţară” şi sunt revoltaţi că Primăria nu este interesată de soarta lor deşi plătesc impozite de orăşeni.

Strada Crişana arată mai rău ca o uliţă din Evul Mediu. Deşi situată la zece minute de mers pe jos de Gară, Autogară şi de strada Domnească, una dintre cele mai importante artere ale Galaţiului, strada pare a fi un drum de ţară dintr-un cătun situat departe de civilizaţie.

VEZI AICI GALERIE FOTO

„Suntem ai nimănui”

Aşa se simt locuitorii din această zonă a Văii Oraşului. Oamenii care trăiesc acolo de peste 40 de ani spun că strada lor nu a arătat niciodată mai rău decât acum. Când plouă, noroiul este până la glezne, iar în perioada rece situaţia este şi mai critică. Asta pentru că echipajele de deszăpezire ocolesc această stradă.

Carmen Lungu, în vârstă de 33 de ani, locuieşte pe strada Crişana, la numărul 11. Femeia ne spune că s-au făcut sesizări către Primărie, dar fără rezultat.

”Este jale. Peste tot gropi, noroi, şanţuri! Nu a fost niciodată asfalt, iar piatra cubică a fost distrusă. Poate peste vreo sută de ani vom vedea şi noi asfalt. Străzile din vecinătate au fost asfaltate, doar noi am fost uitaţi. Abia s-au îndurat să ne pună canalizare în urmă cu un an”, spune Carmen Lungu, 33 de ani.

Una dintre cele mai mari probleme ale oamenilor din zonă este reprezentată de praful care le intră în case, zi şi noapte. „Eu stau pe această stradă aici din anul 1970. Nu a fost asfaltată niciodată. Ne facem maşinile praf. Plătim taxe şi impozite la Primărie, dar degeaba. Trăim mai rău ca la ţară. Cei de la Primărie nu se implică absolut deloc”, spune Pavel M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Care sunt cele mai întâlnite nume

Adevarul acum 22 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 17 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 41 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°