16.XII.1987. Rămas singur acasă cu frau Martha, femeie bravă, în vîrstă, care face curăţenie şi care în tinereţe a fost deportată în URSS, după război, cu alţi cetăţeni civili din România, la muncă forţată (curios, ruşii civili au tratat-o foarte bine, a avut şi-un iubit, pe bune)... pun la pikup marşuri germane vechi... Transcriu numele din memorie, cu scuze dacă fac greşeli de limbă... Es ist so schoen Soldat zu sein... Alte Kameraden... Frei Weg... Deutschlands Ruhm... Unter dem Sternenbanner... Schutzen Defilier Marsch... Abschid de Gladiatoren...
Marşurile acestea mă dinamizează şi uneori le pun cînd vreau să termin în forţă ceva care mă obsedează, sau sunt amărît. De mult, un cunoscut al casei chiar făcuse observaţia: "Şefu-i trist, iar pune marşuri!"...
Cel mai mult lui frau Martha îi place Es ist so schoen Soldat zu sein şi îi pun des marşul,... E-atîta de frumos să fii soldat... şi, drept să spun, îmi place şi mie, ajungînd chiar să-l fredonez în zilele în care se întîmplă să fiu mai bine dispus... Azi, în timp ce frau Martha trebăluieşte, mi-am adus aminte ce-mi povestea ea mai demult în legătură cu soră-sa, mai tînără, - deportate împreună, - mai gingaşă, mai răsfăţată, şi care atunci cînd făcea crize şi se trîntea pe jos că nu mai poate, că mai bine să moară,... frau Martha o lua la bătaie, dădea în ea, pînă-i trecea, silind-o să rabde, să reziste, să supravieţuiască... Nu-i spun la ce mă gîndesc şi-i pun marş după marş... Frau Martha ţine pe umăr mătura, cu care tocmai deretica, şi, în pas de defilare, cu arma pe umăr, străbate încăperile imitînd cadenţa pas de gîscă a trupelor germane marţiale de odinioară văzute pe la jurnale în timpul războiului cînd toate începeau cu Eroica...
Din tot ce a cunoscut pînă acum Europa, ca forţă, a fost ciocnirea dintre nemţi şi ruşi în cel de al doilea război mondial, şi ultimul din secolul XX
