Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oaia cu cap negru de Teleorman, vedeta târgului Agralimex

Publicat in Adevarul, joi 25 august 2011 ·

Oaia sau “ţigaia” cu cap negru a atras cei mai mulţi alexăndreni curioşi în ziua inaugurală a târgului agricol Târgul s-a deschis ieri la prânz şi se desfăşoară pe parcursul a cinci zile, pe platforma pădurii Vedea din Alexandria. Agralimex-ul a ajuns la cea de-a XXI-a ediţie şi este cel mai mare târg de acest fel din sudul ţării.

Evenimentul a fost organizat şi în acest an de Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Teleorman , cu sprijinul Primăriei Alexandria şi a Direcţiei Agricole Teleorman. Peste 35 de firme s-au înscris să expune la târg. Majoritatea sunt agenţi economici producători şi distribuitori de utilaje pentru agricultură şi industrie alimentară. În acelaşi timp are loc şi Salonul Regional al Cercetării, ediţia a IV-a, la care participă specialişti din cadrul a 20 de institute de cercetare şi dezvoltare, centre de învăţămînt superior, şi inventatori.

În linii mari, organizatorii au adoptat acelaşi mod de organizare a târgului. Astfel, în cadrul acestuia este organizată o expoziţie de animale şi păsări din rase recunoscute în ţară şi peste hotare, cum ar prepeliţele japoneze. Au fost expuse exemplare din rasa oaia cu cap negru de Teleorman, vaci de lapte din rasele cele mai renumite aflate în proprietatea fermierilor teleormăneni, tauri, precum şi un ponei venit de la Măldăeni.

Mulţi vin, puţini cumpără

Cea mai vizitată expoziţie a fost cea în care se găsea şi oaia cu cap negru, marcă înregistrată a Teleormanului. Această rasă reprezintă un motiv de mândrie pentru fermierii teleormăneni, printre care se numără şi Ionel Ţucă, din comuna Rădoieşt, care a venit la Alexandria cu opt exemplare. “Sunt pe primul loc în judeţ la cantitatea de lapte pe cap de animal. Nu am eu cele mai multe oi de acest fel, dar sunt de cea mai bună calitate, sunt cele mai productive,” explică fermierul teleormănean. Crescătorul de oi spune că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 29 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

”Nu suntem pregătiţi”. Netanyahu respinge orice acord cu Hamas care prevede încetarea războiului

Ziare.com acum 13 minute
Premierul Benjamin Netanyahu a transmis o declaraţie în care subliniază fără echivoc faptul că Israelul nu va accepta încetarea campaniei şi retragerea trupelor israeliene din Fâşia Gaza. Declarația vine după zvonurile care au circulat în weekend cu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 56 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 59 minute
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 56 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Netanyahu spune că încheierea acum a războiului din Gaza ar menţine Hamas la putere

Mediafax acum 42 minute
"În timp ce Israelul a dat dovadă de bunăvoinţă, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme - cererea de a ne retrage toate forţele din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere", a declarat Netanyahu, potrivit Reut

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 23 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°