În ultimele săptămâni, psihoza interceptărilor practicate de “infama” NSA, agenţia americană de securitate, s-a propagat la nivel global. La baza uriaşului scandal se află acelaşi Edward Snowden, “spionul” american, refugiat la Moscova, şi devenit o sursă inepuizabilă de dezvăluiri, care mai de care mai jenante pentru Guvernul de la Washington.
Bomboana pe colivă, interceptarea, în ultimii 10 ani, a convorbirilor telefonice şi mesajelor e-mail aparţinând cancelarului german, Angela Merkel, l-a forţat chiar şi pe Obama să îşi pună cenuşă în cap şi să prezinte personal scuze. Ascultaţi au fost şi Hollande, Rajoy şi toată gaşca de birocraţi elitişti de la Bruxelles. Ca să nu mai vorbim de noi, ăştia mici, cetăţenii de rând. Cercetaţi, scanaţi, sortaţi, împachetaţi şi etichetaţi, habar nu avem ce angrenaj gigantic se pune în mişcare, la nivel planetar, atunci când răspundem la câte un telefon, sau când trimitem un SMS.
Practic, lumea întreagă nu este decât un folder pe serverele infinite ale NSA.
E drept că şi ipocrizia europenilor este maximă. Informaţiile iniţiale, privind interceptarea en-gros a traficului telefonic şi de internet de către americani, nu au provocat decât nişte mormăieli anemice din partea liderilor UE, prea puţin interesaţi de faptul că dreptul la viaţă privată al propriilor cetăţeni este încălcat. Scandalul s-a inflamat cu adevărat abia când Merkel, Hollande şi compania, au aflat că şi LOR le sunt ascultate telefoanele şi le sunt interceptate mesajele private.
Mai mult, sunt voci care susţin că reacţia agitată a liderilor europeni nu este decât un exerciţiu de imagine, fiind practic imposibil ca liderii unor ţări ca Germania sau Franţa să fie interceptaţi ani de zile, fără ca propriile lor servicii de informaţii să fie la curent.
Oricum ar fi, Angela Merkel joacă în aceste zile cu succes cartea indignării, scopul fiind
