Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga 1, etapa a 17-a: Program şi televizări

Publicat in Ziua Veche, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Meciurile ultimei etape din tur, etapa a 17-a din Liga 1 se vor disputa în perioada 23 – 26 noiembrie, derby-ul etapei fiind meciul dintre Astra Giurgiu şi Pandurii Târgu Jiu.

Pe 23 noiembrie, de „vinerea neagra”, în timp ce alţii se vor bate pentru a obţine cele mai bune preţuri, noua echipa a lui Dorinel Munteanu, Dinamo Bucureşti va disputa o partidă în faţa fostei echipe a acestuia, cu care a câştigat titlul în urmă cu două sezoane, Oţelul Galaţi. Tot vineri se joacă viitorul lui Cristi Pustai la Gaz Metan, echipa din Mediaş fiind obligată să obţină un rezultat bun cu Petrolul, pentru ca tehnicianul cel mai longeviv la aceaşi echipă din Liga 1, să îşi păstreze postul.

Sâmbătă are loc derby-ul Clujului, CFR sperând să dubleze performanţa din UEFA Champions League de marţi, cu o victorie la rivala „U” Cluj, o echipă cu mari probleme în acest sezon. De asemenea, Rapid va încerca să lege al 3-lea succes consecutiv la Piatra Neamţ, cu Ceahlăul.

Derby-ul surprinzător al etapei, va fi meciul de duminică, 25 noiembrie, dintre Astra Ploieşti şi Pandurii Târgu Jiu, cele două aflându-se în luptă directă pentru poziţia a doua în clasamentul Ligii 1. Liderul, Steaua Bucureşti, va juca în ultima partidă a etapei, luni, în deplasare la o formaţie greu de învins, FC Braşov şi speră să spele ruşinea din partida din Europa League, cu VFB Stuttgart, pierdută cu scorul de 5-1 pe propriul teren.

Program şi transmisiuni TV, etapa a 17-a:

Vineri, 23 noiembrie:

18:00 Gaz Metan Medias – Petrolul Ploieşti (Digi Sport)

19:00 Concordia Chiajna – Gloria Bistriţa (Dolce Sport)

20:30 Dinamo Bucureşti – Oţelul Galaţi (Digi Sport)

Sambata, 24 noiembrie:

18:00 “U” Cluj – CFR Cluj (Digi Sport)

20:30 Ceahlăul Piatra Neamţ - Rapid Bucureşti (Digi Sport)

Duminica, 25 noiembrie:

20:30 Astra Giurgiu – Pandurii Târgu Jiu (Digi Sport)

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 4 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 52 minute
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum o ora
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 34 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum 54 minute
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

HotNews acum 37 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro. Florin PiersicFoto: AGERPRES „Starea sa este stabilă.

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°