Nu înţeleg de ce la Bucureşti nu te poţi târgui în magazin când cumperi un produs aşa cum se întâmplă la Istanbul. De fiecare dacă când încerc să fac asta mi se răspunde nervos: „Aici nu suntem la piaţă!”. După care vânzătorul revine la sentimente mai bune şi îmi explică de ce magazinele nu scad preţurile când au ele chef: nu le dă voie statul.

Acum am înţeles. Statului nu-i convine când negustorul reduce preţul, ci ar vrea doar să-l majoreze ca să încaseze mai mult din TVA. Şi din câte am citit în revista Săptămâna Financiară, ideea de a-l face pe co­merciant să nu micşoreze preţurile aparţine chiar celui care se luptă cu inflaţia: Mugur Isărescu. Guvernul condus de el dădea în septembrie 2000 o ordonanţă (99/2000), încă în vigoare, prin care interzicea comercianţilor „orice vânzare la un preţ egal sau inferior costului de achiziţie”. Actul normativ prevede şi o serie de excepţii de la interdicţia vânzării în pierdere, cum ar fi vânzările de lichidare sau soldare, vânzările la poarta fabricii, vânzările de produse cu deteriorare rapidă, precum şi vânzarea mărfurilor care într-o perioadă de trei luni de la aprovizionare n-au putut fi comercializate. Iar lichidările de stoc prin reduceri de preţ, numite „vânzări de lichidare”, sunt permise comercianţilor doar când îşi întrerup activitatea, îşi mută spaţiul de vânzare, îşi suspendă activitatea din motive sezoniere cel puţin cinci luni după lichidarea de stoc sau când modifică profilul structurii de vânzare. De asemenea, vânzările la solduri se pot efectua numai două perioade pe an, cu o durată maximă de 45 de zile fiecare, după ce a fost notificată în prealabil primăria.

Iată cum intră statul cu bocancii în prăvăliile oamenilor ca să-şi în­ca­se­ze impozitele, iar apoi tot el se miră că dau faliment şi îşi trimit angajaţii în şomaj. Mai nou, după ce Emil Boc s-a arătat supărat pe scumpirea benzi­nei a t