Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au ieftinit amenzile pentru parcările din oraş

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 26 septembrie 2006 ·

Veste bună pentru şoferii care de obicei nu respectă regulamentul privind parcările din municipiul Braşov. Amenzile se vor ieftini. Şi asta în urma şedinţei Consiliului Local de ieri, când a fost modificată o hotărâre emisă anul trecut, privind Regulamentul de organizare şi funcţionare al sistemului de parcare din Municipiul Braşov. De anul trecut şi până acum s-au descoperit discrepanţe între faptele sancţionate şi valoarea amenzilor aprobate sub aspectul gravităţii faptelor. După cum se arată în expunerea de motive a proiectului de ieftinire a amenzilor, nivelul acestora „depăşeşte cu mult nivelul amenzilor aprobate prin OUG nr195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi nivelul salariului mediu pe economie, iar în unele cazuri chiar valoarea de piaţă a autovehiculului constatat în stare de contravenţie”. Până acum, pentru neplata tarifului de parcare, pentru parcarea în zonele rezervate autovehiculelor speciale ale persoanelor cu handicap, pentru depăşirea timpului de parcare plătit sau pentru staţionarea maşinilor agricole, a vehiculelor industriale, a camioanelor şi a tuturor mijloacelor de transport care nu intră în spaţiul de parcare delimitat de semnele orizontale - cu excepţia autocarelor pentru transportul turiştilor - amenda era cuprinsă între 5 şi 8 milioane de lei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice între 20 şi 30 de milioane de lei. De acum, persoanele fizice vor fi sancţionate cu sume cuprinse între 2 şi 5 milioane de lei, iar persoanele juridice între 10 şi 15 milioane de lei. În cazul în care chitanţa, tichetul sau abonamentul nu sunt expuse de către conducătorii auto la loc vizibil, în interiorul autovehiculului (pe bordul autovehiculului sau pe parbriz, în interior), pentru a putea fi descifrate, cei în cauză vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 500.000 de lei şi un milion de lei persoanele fizice şi juridice. Veste bu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°