Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Vrancea, cele mai multe contestaţii sunt la matematică, limba română şi biologie.
Absolvenţii de liceu din Vrancea care au participat la prima sesiune a examenului de Bacalaureat au contestat în număr mare notele obţinute.
Astfel, la nivelul judeţului Vrancea au fost depuse 832 de contestaţii.
„Cele mai multe contestaţii sunt la matematică, la limba română, la biologie, dar sunt şi la celelalte obiecte de examen. Deocamdată nu am reuşit să centralizăm dacă au fost depuse contestaţii şi din partea elevilor care au luat Bacalaureatul, dar care sunt nemulţumiţi de note”, ne-a declarat inspectorul şcolar Ion Ionaşcu.
La prima sesiune a Bacalaureatului din Vrancea au participat 2873 de elevi, din cei 3038 înscrişi. Din aceştia, 1570 au promovat examenul de maturitate, iar 1303 au fost respinşi.
Pe grupe de note, din rândul absolvenţilor care au promovat, 462 de elevi au luat note între 6 şi 6,99, 424 au obţinut între 7 şi 7,99, alţi 422 între 8 şi 8,99. De asemenea, s-au înregistrat 259 de note între 9 şi 9,99 şi au fost şi trei note de 10.
Mai puteţi citi:
BAC 2013 Rezultate parţiale Vrancea. Secretul unui examen de nota 10
REZULTATE BAC 2013 Vrancea. Nu există nici un liceu cu promovabilitate zero
BAC 2013 Rezultate parţiale Vrancea. Trei medii maxime obţinute de elevii liceelor din judeţ