Militarul în rezervă a fost de două ori în misiuni NATO. La plecare a lăsat un regulament de ordine interioară, primul acceptat la Bruxelles din partea unei ţări ne-membre.
A fost pe frontul bosniac atunci când zona încă păstra urme adânci ale războiului, în 2003. Nu exista locuitor al zonei care să nu aibă muniţie în casă. Cu arma pe umăr, bosniacii îşi manifestau bucuria, tristeţea, plictisul.
Într-un mediu ostil, Ciprian Galic era comandantul unui batalion responsabil de transport al trupelor NATO la Sarajevo.
A trecut testul NATO
Şi tatăl său a fost militar, aşa că a ales să respecte tradiţia profesională. „Iniţial, îşi dorea ca fratele meu să continue, dar nu a avut sorţi de izbândă. Mie mi-a plăcut“, povesteşte bărbatul.
A absolvit Şcoala Militară de la Piteşti în 1990, iar schimbările de după Revoluţie i-au permis să-şi aleagă oraşul în care avea să lucreze. „Am ajuns la Regimentul 15 Mecanizat din Iaşi, în locul unde acum sunt Lupii Negri“, îşi aminteşte el. Au urmat ani fără greşeli, în care s-a perfecţionat şi a înaintat în grad. „În anul în care fusesem avansat maior, s-a organizat la Bucureşti un concurs pentru un Comandament NATO din Sarajevo. Erau cinci posturi.Am optat pentru transport militar. În urma testărilor, am fost admis“, povesteşte Ciprian Galic.
Odată ajuns, a fost nevoit să se adapteze la peisaj. Dacă unitatea în sine era doar mai complexă decât una românească, peisajul din jur era dezolant. Infrastructura era ca şi inexistentă, populaţia era înarmată până în dinţi, iar din albumul său nu lipsesc fotografii cu mine antipersonal „înflorite“ odată cu florile, pe stânci.
De altfel, experienţa bosniacă i-a oferit şi multe momente lipsite de crispare. „Oamenii erau bine pregătiţi şi ne înţelegeam foarte bine. Dintre toţi, îi preferam pe irlandezi pentru că eram compa
