Cu cincizeci de ani in urma, Jean Bloch Michel nota ca "de trei decenii, regimurile totalitare, politiile si armatele acestora au instruit Europa intr-o noua disciplina: cea a rezistentei. (...) In momentul in care vechile democratii au trebuit sa infrunte fascismul, s-a nascut spiritul de rezistenta". El "... se manifesta chiar si in tarile care au fost crutate de regimul politienesc. Intr-adevar, nu exista regim democratic care sa nu ascunda, in vreo institutie obscura, fie o farama a regimurilor autoritare, fie germenele distrugerii libertatilor pe care totusi le proclama". La distanta de jumatate de secol fata de momentul scrierii acestui gand, la doua decenii de la caderea comunismului european (in China si Cuba el continua sa existe) si, nu in ultimul rand, intr-o tara ca a noastra, intrebarea care se pune este: ce poate fi, cum arata astazi spiritul de rezistenta?

Recurgand la o astfel de interogatie nu ignor traseul parcurs de Romania in ultimul secol: intregire statala si cincisprezece ani de democratie, apoi sirul dictaturilor brune, in fine, un razboi dur si alt sir de dictaturi, de asta data rosii, pentru a ajunge la reconstructia ezitanta, plina de meandre, a democratiei ultimelor doua decade... Ce este, asadar, spiritul de rezistenta vazut dintr-un stat al Rasaritului, intrat in ultimul val, pe ultima suta de metri, in clubul care pariaza pe valorile Europei democrate? Sa fi fost el un import? O impostura? A existat sau nu aici, ca formula de reactie a individului, trupului uman sau/si colectivitatii la excesele autoritariste? A supravietuit el in democratie? Cu alte cuvinte: este necesar spiritul de rezistenta in fata populismului, a demagogiei, a coruptiei, a exploatarii ilicite si mafiote a legilor si institutiilor, in fata deturnarilor actiunilor sociale si a ritualurilor civice? Sau el ramane reactia tipica, necesara, a spiritului