Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vremea va fi instabilă, cu furtuni şi căderi de grindină. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Publicat in Romania TV, luni 3 iunie 2013 ·

Următoarele zile ale săptămânii nu vor aduce vreo schimbare în registrul termic şi nici atmosferic. Vremea va continua să fie instabilă, ploile cu descărcări electrice şi căderile de grindină vor apărea aproape în fiecare zi.

Marţi, vremea rămâne în general instabilă, iar în vestul şi nord-vestul ţării este răcoare. Este înnorat şi sunt aşteptate ploi pe arii relativ extinse în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, dar şi în zona de munte, în timp ce în celelate zone se vede şi soarele, iar ploile îşi fac apariţia pe alocuri, în special după-amiaza şi seara. Vorbim mai ales despre ploi de scurtă durată, cu tunete şi fulgere. De asemenea, sunt posibile căderi de grindină, iar izolat cantităţile de apă pot depăşi 15...20 l/mp. Vântul îşi face din când în când simţită prezenţa, mai ales prin partea de sud şi de vest a ţării, iar maximele termice pleacă de la 14...15 grade în Dealurile de Vest şi ajung la 26 de grade în sud-est.

În Bucureşti, marţi, norii împarte cerul cu soarele, iar după-amiaza vor fi condiţii de ploaie de scurtă durată. Vântul se simte uşor, iar temperatura maximă va fi de aproximativ 25 de grade, cam cât ar fi normal să se înregistreze în această perioadă.

Citeşte şi Nu scăpăm de ploi, vânt şi grindină. Vezi PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

Miercuri, vremea păstrează acelaşi aspect, se va menţine în general instabilă. Cerul va fi acoperit în mare parte de nori ce vor scutura mai ales ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice în vest, nord şi nord-est, iar după-amiaza şi la începutul nopţii local şi în restul celelate zone ale ţării. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul îşi face simţită prezenţa în timpul ploilor, dar vestea bună este că temperaturile vor fi in creştere uşoară faţă de zilele precedente şi se vor încadra între

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 20 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 33 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Marea Britanie iese din recesiune cu cea mai mare creștere din ultimii doi ani

Ziare.com acum 17 minute
Regatul Unit a ieșit oficial din recesiune după ce cifrele au arătat că economia a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului. Oficiul Național de Statistică (ONS) a anunțat că perioada din ianuarie până la sfârșitul lunii martie a marcat o rev

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 26 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 30 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°