Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prieteniile înfiripate între noile mame sunt mult mai puternice

Publicat in Adevarul, miercuri 29 mai 2013 ·

Cercul de prieteni al unei femei aproape că se dublează atunci când are copii. Relaţiile închegate lângă leagănul copiilor au momente bune, dar şi momente proaste, la fel ca orice alte prietenii legate în orice alte circumstanţe.

Poate unul dintre motivele prieteniilor formate în parc, în timp ce-ţi plimbi bebeluşul, este lipsa de inhibiţii şi dorinţa de a împărtăşi cu alte femei care te înţeleg, detalii anatomice plăcute, dar, de cele mai multe ori, neplăcute: mărirea sânilor în timpul sarcinii şi durerea simţită, lipsa de implicare la serviciu şi starea vieţii sexuale, care imediat după naştere nu prea există. Este ceva în naşterea unui copil care te face să treci peste convenienţele sociale şi să uiţi de regulile de bună cuviinţă, spune „The Independent“.

Ultimele studii au descoperit că o femeie, înainte de a deveni mamă, are un cerc de maxim 13 prietene. În primul an al copilului acest cerc se măreşte la 22 de membri şi acest număr creşte cu încă cinci când copilul începe şcoala. Dintr-un grup de test format din 2.000 de mame, jumătate au mărturisit că le este mult mai uşor să se apropie de alte femei odată ce au devenit mame, iar patru din zece femei au spus că se simt confortabil să împărtăşească informaţii intime şi personale cu alte noi mame pe care abia le-au întâlnit.

„Este un schimb ciudat. În niciun alt moment din viaţa ta nu-ţi expui intimitatea în acest fel. Nu există nicio reţetă sau vreun cod pe care să-l respecţi atunci când devii mamă“, spune Sue Firth, psiholog şi mamă a doi copii. „Acesta este singurul moment în viaţă când poţi să spui că nu te pricepi şi să-ţi recunoşti punctele slabe“, adaugă ea.

În timp ce maternitatea oferă ocazii pentru noi prietenii de o viaţă, poate fi şi un moment de singurătate înfiorătoare, mai ales când depresia post-natală afectează mai mult de jumătate din noile mămici. În

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 24 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 26 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 59 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°