Românul mort în atentatul sinucigaş de marţi din capitala afgană Kabul urmează să fie repatriat, în timp ce românul rănit continuă să fie spitalizat într-un spital american, unde primeşte îngrjiiri medicale.
„Este în curs de repatriere cetăţeanul român decedat, iar celui rănit i se acordă în continuare îngrijiri medicale”, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu, în cadrul unei conferinţe cu jurnaliştii.
Un român a murit şi altul a fost rănit în urma unui atac produs marţi dimineaţă, în jurul orei locale 04.30, la Kabul. În urma atacului sinucigaş, comis împotriva unei baze logistice care colabora cu forţele NATO din Afganistan, au murit nouă persoane, dintre care patru erau agenţi de pază ai complexului.
Atacul a fost revendicat de talibani, care au confirmat că au atacat „o importantă bază logistică şi de aprovizionare străină cu un camion plin cu explozibil, care a distrus barierele şi le-a permis mujahedinilor echipaţi cu arme grele şi uşoare să intre”. Ulterior, a avut loc un schimb de focuri între agenţii de pază ai bazei şi atacatori, care s-a terminat 40 de minute mai târziu, odată cu eliminarea talibanilor.
Cei doi români, care au căzut victimă atentatului, erau angajaţi ai firmei americane de securitate DynCorp International, care asigură în Afganistan servicii de securitate, de logistică, dar şi de instruire pentru forţele afgane. Potrivit MAE, românul rănit în atentat este în stare stabilă la un spital militar american.
Veştile despre românului mort în Afganistan, Paul Cristian Boulean, au ajuns marţi după-amiază şi la Constanţa, acolo unde se află familia bărbatului. Reprezentanţii Serviciului Paşapoarte au anunţat familia Boulean despre moartea lui Paul Cristian. Oficialii au înştiinţat familia că nu poate fi vorba de o confuzie deoarece asupra acestuia au fost găsite actele care îi dovedesc identitat