Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadoul suprem de Crăciun

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 decembrie 2009 ·

Vine Moş Crăciun. O ştim cu toţii pentru că îl urmărim cu sateliţii NORAD.

Aşa am făcut de anul trecut, când am trimis copiii la culcare cu vestea că Moşul a părăsit Samoa de Vest şi va ajunge la noi a doua zi de dimineaţă.

În timp ce scotoceam deunăzi în pod după versiunea digitalizată a operelor lui Dickens, mă gândeam cât de remarcabil de abili am devenit în compactarea esenţei lucrurilor. Chiar şi a Crăciunului.

Sezonul acesta oferă de obicei prilejul de a încheia socotelile cu trecutul şi de a privi către viitor. Sărbătoarea Naşterii Domnului este construită în jurul ideii de aşteptare, de sosire. În felul acesta, vine în contradicţie cu tot ce înseamnă cultură digitală şi arhitectură asincronă a Internetului. Copiii noştri îşi scriu azi dorinţele pe calculator, descarcă urări, încarcă imagini, îşi transmit cererile instantaneu, la celălalt capăt al lumii. Stau pe chat cu elfii, îl vizitează pe Rudolf în grajdul său, pentru că şi ei, şi renul Moşului sunt dotaţi cu webcam.

Cei care studiază aspectele spaţiotemporale ale tehnologiei înţeleg că, aidoma ceasurilor mecanice ale mileniului trecut, computerele noastre afectează şi schimbă noţiunea timpului, percepţiile noastre asupra scurgerii timpului şi a modului în care este organizat şi consumat. Şi poate că în niciun alt moment al anului ca de Crăciun acest aspect nu iese mai puternic în evidenţă.

Pentru copiii noştri acea perioadă de pregătire şi aşteptare a dispărut. Dar de ce-am mai aştepta?

Aceasta este întrebarea ce-şi află răspunsul pe rafturile magazinelor, unde noutăţile de sezon apar din luna octombrie, iar colindele lui Bing Crosby încep să fie difuzate înainte de Thanksgiving.

Crăciunul înseamnă o anumită disciplină şi aşteptare la care nu mai suntem dispuşi, în parte şi din cauza „mijloacelor" ce le fac inutile. Anul acesta, urmărindu-mi copiii scriindu-i lui M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°