Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E clar. Mutu, la tribunal!

Publicat in Jurnalul, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Foto: Raed Krishan / Gazeta Sporturilor/Intact Images Ultimele speranţe ale lui Adrian Mutu pentru a evita un proces lung şi costisitor cu chelnerul albanez Berat Racaj, căruia i-a produs la finalul lunii trecute o traumă contuzivă cranio-facială, s-au spulberat ieri. Conform cotidianului Gazzetta dello Sport, avocaţii lui Adrian Mutu, Taddeucci şi Sassolini, nu au reuşit să-i convingă pe reprezentanţii victimei Berat Racaj să accepte o eventuală sumă drept recompensă financiară în schimbul retragerii plângerii penale.

În aceste condiţii, pe atacantul român al Fiorentinei îl aşteaptă un nou proces, iar urmările ar putea fi extrem de grave pentru “Briliant”. Conform unor surse judiciare, citate de site-urile italiene, Adrian Mutu riscă o pedeapsă între 3 luni şi 3 ani de închisoare, dar şi o amendă totală mult mai consistentă decât suma pe care intenţiona să-i ofere albanezului drept recompensă. Mai exact, conform articolului 582 din Codul Penal italian, Mutu riscă între trei luni şi trei ani de închisoare pentru fapta sa. Dacă victima nu va avea de suferit pe termen lung, Mutu ar putea scăpa cu maximum şase luni de închisoare. Acum patru ani, jucătorul român a mai atacat un chelner de la un restaurant din Constanţa, iar mai recent, în acest an, a fost implicat într-o altercaţie cu un cetăţean libanez.

“Briliantul” ar vrea să revină pe teren în meciul cu Juventus

Deşi nu este complet refăcut după o accidentare recentă, atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu,

s-a confesat luni seară unor prieteni cum că ar vrea să joace în partida cu Juventus Torino, din etapa a XIV-a a campionatului Italiei, informează cotidianul Tuttosport, citat de site-ul firenzeviola.it. “Adrian Mutu s-a confesat unor prieteni că vrea să fie prezent pe teren la meciul cu Juventus indiferent de consecinţe”, a scris sursa citată. Atacantul Fiorentinei, echipă aflat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 44 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 29 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°