Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băieţii deştepţi ai imobiliarelor (I)

Publicat in GAZETA de SUD, luni 18 aprilie 2011 ·

Vedeţi mai jos cum dispare o firmă după ce investeşte milioane de euro în imobiliare, iar creditorii rămân cu buza umflată

Falimentul imobiliar din Craiova a adus în sapă de lemn mulţi investitori în domeniu. Nu însă şi pe băieţii deştepţi, care şi-au vândut la timp societăţile falimentare, spre disperarea creditorilor. Vă mai aduceţi aminte de firma Ferval? În 2009, societatea ridica un frumos complex rezidenţial vizavi de uzina Ford. Ansamblul rezidenţial ale cărui costuri s-au ridicat la 6,5 milioane de euro a fost cofinanţat de BCR, după cum spunea la acea dată Dorian Tulitu - unul dintre patronii societăţii. Criza financiară a lovit serios firma Ferval, iar patronii (Dorian Tulitu, Gabi Fertu şi Vasile Bufteanu) a trebuit să se gândească la soluţii. Şi soluţiile au venit. Primul a ieşit din firmă Dorian Tulitu, iar apoi s-au retras şi ceilalţi doi. După două schimbări de patronat, Ferval Impex SRL a ajuns în proprietatea lui Ungureanu Marius Claudiu, un tânăr de 21 de ani din Drobeta Turnu Severin, care este de negăsit de către lichidatori. Societatea şi-a schimbat şi numele în Ferboc SRL. „Firma şi-a schimbat patronii şi administratorii de două ori, dar activele din patrimoniu sunt gajate la BCR şi nu pot acoperi masa credală. Am făcut şi plângere penală la poliţie împotriva administratorului, însă nu a fost de găsit“, a spus Constantin Tudor, lichidator la AMT Servicii Insolvenţă, firma care se ocupă de acest caz. Instanţa a dat termen pe 12 mai pentru evaluarea, stabilirea modalităţii de vânzare şi valorificarea bunurilor debitoarei. Ferval Construct, cealaltă societate din grup, este deţinută şi ea de un nou proprietar, Mirea Aurel-Florian (98%).

Firme pentru Jilava

Altă societate care a investit în imobiliare şi a intrat în insolvenţă este Topjul A SRL Craiova. Firma este cea care a ridicat în centrul Craiovei un bloc de st

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum o ora
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Netanyahu spune că nu va exista o încetare a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, sâmbătă, că nu poate exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus, punând sub semnul întrebării o parte esenţială a unei propuneri de armistiţiu pe care preşedinte

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 12 minute
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum 59 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 3 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 42 minute
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/29°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°