Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cocteil de salate, medicament împotriva căldurii

Publicat in Adevarul, duminică 22 iunie 2008 ·

Vara este abia la început, iar în zilele fierbinţi şi însorite salatele din legume proaspete sunt o soluţie ideală pentru a vă răcori "sănătos". Un nutriţionist american dezvăluie care

Vara este abia la început, iar în zilele fierbinţi şi însorite salatele din legume proaspete sunt o soluţie ideală pentru a vă răcori "sănătos". Un nutriţionist american dezvăluie care sunt cele mai sănătoase combinaţii ale sezonului.

Întotdeauna salata ar trebui mâncată cu o sursă de proteină de calitate, cum ar fi somonul făcut la grătar sau puiul preparat de asemenea la grătar sau la cuptor.

Atunci când preparaţi o salată, alegeţi legume cât mai colorate pentru a prepara reţete cu efecte excelente împotriva îmbătrănii şi care să vă protejeze pielea.

Care ar fi legumele şi fructele potrivite, ce efecte au ele asupra organismului şi cum ar trebui combinate, explică dr. Nicholas Perricone, specialist american în nutriţie şi dermatologie, realizatorul unor cercetări amănunţite în ceea ce priveşte efectul legumelor asupra sănătăţii pielii.

"Baza" salatei trebuie să fie legumele şi fructele verzi pentru că acestea conţin cantităţi variate de antioxidanţi care reduc riscul de a suferi de cancer. În plus, aceştia contribuie la o menţinerea sănătăţii vederii, a oaselor şi dinţilor. Dr.Perricone recomandă pentru prepararea salatelor frunzele de salată verde împreună cu spanac, broccoli, varză de Bruxelles, avocado şi sparanghel.

Ca desert, specialistul american recomandă pepenele verde şi merele verzi. Chiar dacă vi se par lipsite de valoare nutritivă, o parte din legumele albe sunt indispensabile pentru sănătate, explică dr. Perricone. Acestea protejează organismul împotriva bolilor de inimă, controlează nivelul colesterolului şi scad riscul apariţiei anumitor tipuri de cancer.

Fructele şi legumele albe, cafenii şi maro conţin fitochine importa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 6 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 8 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 8 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°