Nu ma asteptam ca lucrurile sa fie gindite atit de prost la finalul unui mega-proiect - Mari Romani - in care s-au investit bani semnificativi. Despre proiectul TVR-ului - Mari Romani - s-a vorbit enorm in ultimele luni, asa incit nu vreau sa reiau, in cele ce urmeaza, prea multe dintre argumentele si contraargumentele demersului, prezentate deja, in mass-media, pina la saturatie. Nu am intervenit in dezbateri pina acum, intrucit, ca sa fiu sincer, nu mi-a fost nici mie clar de partea cui m-am aflat. Alaturi de cei care, oripilati de idee, sustineau - legitim - ca nu poti sa-l compari pe Mihai Viteazul cu Nadia Comaneci ori pe Caragiale cu Carol I? Sau alaturi de grupul conciliant, care accepta, dincolo de obiectiile inevitabile, scopul educativ (indirect) al spectacolului, intr-o Romanie tot mai anemica vizavi de recunoasterea si asumarea valorilor proprii? In principiu si fragmentar, le-am dat dreptate ambelor tabere si, de aceea, cred ca o polemica apasata asupra utilitatii proiectului nu ar fi dus nicaieri. Bineinteles ca sistemul de vot a lasat de dorit, ca s-au amestecat impardonabil domeniile si ca - lucru foarte important, subliniat excelent de istoricul Neagu Djuvara! - s-au comparat figuri consolidate de timp, din epoci vechi, cu personaje discutabile, contemporane, a caror popularitate (actuala) nu inseamna, in mod necesar, un atu al intrarii lor in memoria posteritatii. Totodata insa, s-a replicat ca, in orice civilizatie serioasa, se fac astfel de sondaje istorice si ca, ultimativ, exercitiul e unul cultural, benefic atit pentru participanti, cit si pentru spectatori. Am fost de acord, finalmente, cu un asemenea rationament, mai ales ca el se sprijinea - cum bine a observat H.-R. Patapievici - pe un adevar incontestabil. Succesul derularii unui proiect precum cel intitulat Mari Romani reflecta ajungerea societatii noastre in etapa "cretinismului normal".