Ne propunem să urmărim evoluţia mentalităţilor în viaţa rurală românească în paginile Dilemei, în condiţiile în care dosarul agricol va fi o "piatră de încercare" pentru acceptarea României în Uniunea Europeană.
Pentru mulţi, veşnicia s-a născut la sat. Oamenii de la ţară sînt consideraţi păstrători ai tradiţiei, un soi de arhetipuri sau referinţe invariabile ale unor vremuri în schimbare. Nu mai vorbesc despre legătura aproape sacră cu pămîntul, pentru care perosnaje asemănătoare lui Ion al lui Rebreanu au fost gata să omoare. Şi îl mai credem încă pe ţăran frate cu codrul, mult mai aproape de ritmurile naturii, pe care, noi, orăşenii, nu le mai putem percepe.
În realitate, toate acestea au rămas doar prejudecăţi. Sau exagerări. Desigur, ţăranul are o altă legătură cu natura, vrînd-nevrînd. Insă satul nu s-a dovedit deloc un bastion conservator al tradiţiilor, ci a fost destul de supus schimbărilor economice şi sociale de după '89. "Capitalismul sălbatic" i-a afectat, poate, mai radical pe locuitorii acestuia şi i-a îndepărtat, pe mulţi, de practicarea ocupaţiei de cînd lumea a ţăranului: pămînturile şi le-au primit, dar accesul la utilaje a rămas o problemă; şi, de asemenea, comercializarea produselor şi profitul, propriu-zis, obţinut. Pe de altă parte, pătrunderea valorilor oraşului, generalizate, printre altele, de televiziunea prin cablu dar şi de migraţia tineretului studios şi ambiţios au făcut ca generaţiile mai tinere de la sate să-şi dorească ce-şi doreşte orice orăşean de tranziţie: o foarte bună situaţie materială şi, cum spunea unul din intervievaţii din număr, perspective. Ca atare, s-a produs o migraţie masivă a populaţiei săteşti, nu neapărat numai a tinerilor, nu spre oraşele româneşti, ca altădată, ci spre alte ţări de soare pline: Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Germania, ba chiar America. Agricultura a devenit, brusc, o activit