•Primul bal caritabil din istoria postdecembrista din Iasi a fost un esec rasunator •Nici unul dintre vicepresedintii Consiliului Judetean si nici unul dintre viceprimarii municipiului Iasi nu a fost invitat •Gafele organizatorilor au umbrit scopul manifestarii •Acestia au ascuns starea dezastruoasa a cladirii Palatului Culturii, a carei reconstructie reprezenta scopul manifestarii
In ciuda faptului ca a fost anuntat cu mare tam-tam de catre prefectul Radu Prisacaru, organizatorul principal al evenimentului, balul caritabil organizat aseara la Palatul Culturii s-a transformat intr-o petrecere de curte a celor care sunt apropiatii actualei puteri. De asemenea, amploarea nationala pe care trebuia sa o aiba evenimentul prin prezenta a sute de invitati de marca a esuat lamentabil, la petrecere prezentandu-se doar cateva zeci de invitati. Nici macar numele sonore din PNL nu s-au prezentat ieri seara! Astfel, dintre numele importante ale scenei publice romanesti n-au venit nici premierul Calin Popescu Tariceanu, nici Mona Musca sau vicepremierul George Copos, la Palatul Culturii fiind prezenti doar Bogdan Olteanu, ministrul delegat pentru relatia cu Parlamentul, Mioara Mantale, prefectul capitalei, si familia princiara, care a deschis manifestarea. Gafele au fost la ele acasa! La discursurile de inceput, primarul Gheorghe Nichita era lasat de o parte, situatia fiind remarcata de ministrul Olteanu, dar deja era prea tarziu. De fapt, persoane bine informate sustin ca erorile au aparut inca de la organizare, atata timp cat nici unul dintre cei doi vicepresedinti ai Consiliului Judetean - Lucian Profir si Iovu Brezuleanu, nu a fost invitat. De fapt, nici macar unul dintre cei doi viceprimari - Constantin Adascalitei si Constantin Neculau, nu au fost considerati, probabil, demni de a participa la o asemenea manifestare. In rest, dintr-un bal al carui scop no