Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerea de familie alungă cu succes criza din bucătărie

Publicat in Adevarul, duminică 31 ianuarie 2010 ·

Cele mai rentabile investiţii într-o perioadă economică dificilă s-au dovedit a fi cele în care se implică membii familiei. Criza financiară a lovit în mulţi oameni de afaceri, dar a trecut neobservată pentru firmele „de acasă”.

La finalul anului trecut, numărul firmelor care şi-au închis porţile, conform Oficiului Registrului Comerţului, a fost de aproape 12 ori mai mare decât suspendările de activitate din aceeaşi perioadă a anului 2008. Cel mai mult au avut de suferit cei care s-au ocupat de comerţul cu amănuntul, de tranzacţiile imobiliare sau chiar firmele mici din construcţii.

Bucătăria de familie

Dintre afacerile care au scăpat de faliment se remarcă cele de familie, care nu doar că au evitat problemele financiare serioase, ci au reuşit să se exindă în plină criză financiară. După ce Lucian Vinesar, de 46 de ani, a preluat firma de catering pe care o administra, şi-a reunit familia în bucătărie pentru a pune pe picioare o afacere de succes. Mama sa, mătuşa sa, surorile sale, cumnatul şi unchiul său, toţi specialişti în ale gătitului, au fost „condimentele” secrete care au făcut ca firma în care lucrează să învingă criza financiară. „Suntem bucătari de meserie, din moşi-strămoşi. Asta ştim să facem, asta facem, aşa că ne-am adunat toţi sub acelaşi acoperiş” a spus Lucian Vinesar.

Bucătarul-patron spune că, deşi acest gen de afacere va fi mereu pe linia de plutire, este important să-ţi menţii clienţii mulţumiţi. „Mâncarea n-o să piară, dar omul va face economie. Noi încercăm să satisfacem cât de mult putem gusturile clienţilor, dar să le oferim şi preţuri bune”, a explicat timişoreanul.

Garanţia succesului pentru micuţa firmă a familiei nu vine din numărul mare de comenzi pe care firma de catering le primeşte, peste 200 în fiecare zi. „Garanţia este că ştim să facem mâncare bună şi clienţii ne caută”, a mărturisit V

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°