Majoritatea celor care s-au aşezat la coadă ieri, în faţa
Aulei, la un târgul locurilor de muncă, au fost persoane
care îşi caută de multă vreme o slujbă
Peste o mie de braşoveni au ajuns, ieri, în faţa a 30 de angajatori veniţi la Aula Universităţii, cu speranţa că vor obţine un job. Evenimentul a fost organizat de o firmă de pază şi protecţie şi face parte dintr-un proiect derulat cu fonduri europene.
„Sunt 33 de angajatori, care oferă aproximativ 150 de locuri de muncă, în domenii variate: de la producţie, construcţii, servicii profesionale, turism, servicii în turim, servicii de securitate. Chiar am căutat ca oferta noastră să fie cât mai interesantă pentru cei care vor un loc de muncă”, a declarat Dan Racoţea, manager proiect.
Pentru mulţi angajatori, experienţa încă este un punct important în CV. „Candidatul ideal ar fi cel care are şi experienţă, dar nu facem discriminare în funcţie de vârstă, ne interesează un angajat loial şi să respecte şi cultura organizaţiei”, ne-a spus un angajator.
„În momentul de faţă căutăm oameni cu experienţă, pentru a ne forma echipa de profesionişti. Însă, pe viitor, vom dori să angajăm şi tineri, fără experienţă, pe care să-i formăm”, ne-a spus reprezentanta unei companii care se va extinde în Braşov.
Mulţi dintre cei care au fost ieri la Aulă au fost selectaţi pentru interviuri ulterioare.
„Sunt frezor de meserie şi sper să găsesc pe un salariu cât mai bun. Am fost în şomaj şi am terminat cu şomajul”, ne-a spus un braşovean. „Lăcătuş montator am fost la depou am făcut şcoala profesională şi orice mă interesează, oriunde aş găsi ca lăcătuş sau ca orice, chiar şi necalificat, numai să mă ştiu angajat”, ne-a declarat un alt braşovean. Majoritatea celor care s-au aşezat la coadă ieri, în faţa
Aulei, la un târgul locurilor de muncă, au fost persoane
car