Cauza crizei este foamea de voturi a politicienilor, şi nu lăcomia bancherilor, simpli executanţi.

Cuvintele unui orator şi filosof inflamează Senatul: „bugetul trebuie echilibrat. Tezaurul trebuie reaprovizionat. Datoria publică trebuie micşorată. Aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderată şi controlată...Oamenii trebuie să înveţe din nou să muncească în loc să trăiască pe spinarea statului". Frazele acestea au fost rostite de consulul Marcus Tullius Cicero (106 îen - 43 îen) în faţa Senatului roman. Nu redescoperim roata. Statul din lumea antică sau cea modernă are aceleaşi hibe. Ne place să credem că le identificăm şi vindecăm noi. Aiurea! Sofisticările moderne (pentru care se iau şi Nobeluri) nu sunt decât zorzoane, ca în barocul târziu. Pun volănaşe unor idei vechi, simple şi, deci, esenţiale.

Ca să-i apere de prădători, feudalii din castelul de pe deal luau zeciuială ţăranilor din produsele pământului. Statul modern a inventat cu mult mai multe servicii care pasămite n-ar putea să fie oferite oamenilor prin piaţă. Aşa s-au născut complicate reglementări cu scopul implicit de a hrăni statul, autonom faţă de voinţa contribuabililor. Cel mai perfect dintre instrumentele slabe cu care cetăţeanul se poate apăra de lăcomia statului este democraţia. Ea are drept scop ultim protecţia indivizilor şi a minorităţilor. O logică banditească o transformă uneori în domnia majorităţii. Din interes electoral începe haiducia statului. Hotărâri arbitrare ale birocraţilor şi ale politicienilor redistribuie ceea ce oamenii produc. După împărţirea continentului în două blocuri, sub presiunea totalitarismului estic, politicienii din Vest au produs cu frenezie tot felul de sisteme de redistribuţie socială. Tradiţia politică a continuat şi după căderea comunismului.

Dacă în SUA „New Deal-ul" lui Roosevelt a încurajat traiul pe datorie al cetăţeanului c