Intre poeţii optzecişti, Traian T. Coşovei este probabil cel mai prolific. Peste 20de volume de poezie, la care se adaugă şi căteva de comentarii critice despre autori contemporani, stau mărturie.
Intre poeţii optzecişti, Traian T. Coşovei este probabil cel mai prolific. Peste 20de volume de poezie, la care se adaugă şi căteva de comentarii critice despre autori contemporani, stau mărturie. Recent, pentru Greva căpşunelor a primit un meritat premiu al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Veşnic tănărul Traian, cănd vine la Muzeul Literaturii, secţia neoficială de la subsol, fură din priviri "exponatele" feminine. Iar ele il iubesc pentru că e "cantaragiul unei iluzii pierdute".
LIRICA LUI T.T. Coşovei s-a lustruit ca megaliţii in vănt, s-a concentrat prin evaporarea părţii ei volatile. Apa a trecut, au rămas bolovanii: "Tăiau şi măncau: păine, sare şi viaţă/ peste fotografia din ziar, cel călcat de trenul de dimineaţă". Greutatea specifică a fiecărui vers şi a cărţii a crescut şi unde mai pui că nici "navigatorul solitar" nu mai inşală deloc la căntar, iar cutiile de fondante ale altor vremuri (vezi volumul volumelor Cruciada intreruptă, Rondul de noapte etc.) au rămas uitate, pline cu fotografii vechi. Fresca de pe columna lui Traian (Coşovei) se răsuceşte, tot mai ambiţioasă, ascendent.
"Intins pe spate am văzut căntarul pentru zei,/ balanţa pentru cei vii, firul de plumb pentru suflete." In faţa acestei vedenii a numărării, căntăririi şi impărţirii (finale), poetul se constată redus la zoologic: "Eram numai carne, sănge şi piele" intr-o "garsonieră de sănge şi nervi". Viziunile sunt mai sumbre şi mai puternice decăt oricănd: "Şi lehamitea se răzgăndea in leoaică - se prelungea in oglinzile deşălate/ cum se revarsă Amazonul in oceane de inecaţi/ pănă sub ochii tăi tăiaţi in ocne de lacrimi".
Cariera poetică a lui Traian T. Coşovei