Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află aici rezultatele finale ale contestaţiilor la Bacalaureat, în Timiş

Publicat in Adevarul, vineri 9 iulie 2010 ·

Elevii din Timiş au fost foarte nemulţumiţi de rezultatele obţinute la examenul de Bacalaureat şi asta s-a văzut în cele 1.073 de contestaţii depuse imediat după afişarea primelor note. Pentru o parte dintre ei surpriza notei finale a fost una neplăcută.

Cu toate acestea comisiile de reevaluare nu au considerat că notele a aproape 740 de elevi au fost mai mici decât trebuia, aşa că acestea au rămas nemodificate. Doar puţin peste 31 la sută dintre lucrările reevaluate au primit alte note decât cele iniţiale. Aproape 270 de lucrări au primit punctaj mai mare, dar pentru 10 dintre elevii care au contestat nota, mărirea este irelevantă pentru că este mai mică de 0,50 de sutimi. Astfel notele iniţiale primite de aceşti elevi au rămas la fel.

Scandal fără precedent la BAC: peste 1.000 de elevi din Timiş au contestat notele

Bac 2010: Elevii cu lucrări perfecte şi cu note de 10 pe linie, din Banat

Aproape 70 dintre absolvenţi au avut o surpriză neplăcută la afişarea rezultatelor după contestaţii. Lucrările lor s-au întors cu note mai mici decât la prima notare.

TOTUL DESPRE BAC: Note de 10 pe linie, multe contestaţii şi topul liceelor fruntaşe

Cele mai multe contestaţii depuse au fost la limba şi literatura română şi tot la această materie au fost cele mai multe note modificate. Astfel, 100 de tineri au primit un punctaj mai mare cu între 0,5 şi 1 punct în urma contestaţiilor. În urma contestaţiilor procentul de promovabilitate din Timiş s-a schimbat prea puţin, rămânând undeva în jurul a 83 la sută.

LISTA LICEELOR DIN TIMIŞOARA

sursa bacalaureat.edu.ro

(Rezultatele examenului şi notele după contestaţii, afişate pentru fiecare liceu în parte. Click pe numele liceului!)

1. COLEGIUL NATIONAL BANATEAN

2. GRIGORE MOISIL

3. COLEGIUL NATIONAL "C.DIACONOVICI LOGA"

4. C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 56 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°